Pățaniile Cristinei Mihaela, noua prezentatoare de la ”Puterea Dragostei”. S-a rătăcit în Istanbul
Cristina Mihaela Dorobanțu a ajuns în Turcia de câteva zile, pentru a începe filmările pentru cel de-al treilea sezon al emisiunii ”Puterea Dragostei”. Vedeta a mkărturisit că s-a rătăcit în Istanbul.
Noua prezentatoare a emisiunii ”Puterea Dragostei” a explicat că a plecat cu mașina prin Istanbul și a ajuns în zone total necunoscute, astfel că a fost nevoită să apeleze la serviciile unui taximetrist.
”Ce credeați că puteam eu să pățesc aici, în Istanbul? Da, să mă rătăcesc. M-am gândit să ocolesc un drum, la care se lucra și-am zis să nu murdăresc mașina.
După o oră și jumătate în care m-am trezit în mijlocul necunoscutului, pe o autostradă, două, trei, cinci habar n-am pe unde am mers, am ajuns la concluzia că cel mai potrivit e să iau un taxi, să abandonez mașina și să vin cu taxiul la muncă.
Mi-a fost foarte greu să găsesc și taxiul. Când l-am găsit, domnul nu vorbea absolut deloc engleză și înțelege-te…ulterior, am aflat că zona respectivă era și destul de ciudățică. Eu cu fustița mea mini… Doamne Doamne.. .cum să mă rătacesc în Istanbul?”, a povestit Cristina Mihaela Dorobanțu, potrivit wowbiz.ro.
Când are loc marea finală a sezonului al doilea de la ”Puterea Dragostei”
Marea finală a competiției ”Puterea Dragostei”, de la Kanal D, va fi difuzată în data de 26 iulie.
În ziua cea mare, telespectatorii vor avea ocazia să își voteze concurenții preferați și vor afla în direct, din România, cine sunt câstigatorii sezonului în curs.
Fiecare dintre câștigători, fată și băiat, va intra în posesia a 10.000 de euro, iar Andreea Mantea va fi cea care va înmâna trofeele celor doi, chiar la Kanal D.
Când începe sezonul 3 de la ”Puterea Dragostei”
Cel de-al treilea sezon al emisiunii „Puterea Dragostei” va fi difuzat la Kanal D din data de 27 iulie, de luni până vineri, în intervalele orare 11:00-12:00 și 17:00-19:00, și sâmbătă și duminică, în intervalele 16:00-18:00 și 19:00-20:00, ca în sezonul care tocmai se pregătește de final.