Ovidiu Komornyik, la un pas de faliment. Cântărețul a investit aproape un milion de euro într-o afacere. „Toți fug, își iau banii și pleacă”

08.02.2022, 14:13

Ovidiu Komornyik se confruntă cu numeroase probleme financiare, iar în prezent, artistul recunoaște că a trecut prin momente de cumpănă. Cântărețul a investit aproape un milion de euro într-un hotel din Vama Veche. „Toți fug, își iau banii și pleacă”

Ovidiu Komornyik este unul dintre cei mai renumiți artiști din showbiz-ul românesc. Printre hiturile lansate și interpretate de celebrul cântăreț se numără „Te-am trădat”, „Ochii tăi vorbesc”, „Ești mireasa vieții mele”.

Cântărețul a investit aproape un milion de euro într-un hotel din Vama Veche. Din cauza pandemiei de coronavirus, artistul s-a confruntat cu numeroase probleme în ultimii ani. Recent, cântărețul a vorbit despre afacerea sa și problemele cu care se confruntă pentru a putea redeschide „Casa OK by Ovo”. Artistul susține că nu reușește să găsească angajați, deoarece aceștia sunt plătiți destul de slab.

Ovidiu Komornyik, la un pas de faliment

„Iarna este închis, începem pe 1 mai și închidem prin septembrie. Pentru această afacere sezonieră mai avem însă de plătit la bănci, eșalonat, rate, multă vreme, ani de zile, dar noi să fim sănătoși! Hotelul este o chestie micuță, cu 18 camere. Din păcate, nu se mai găsește forță de muncă dornică să muncească, umbli după ei. Toți fug, își iau banii și pleacă. Avem 6 oameni stabili, încă de când am deschis, de 9 ani.” , a declarat Ovidiu Komornyik, pentru playtech.ro.

Artistul susține că majoritatea lucrătorilor din sectorul hotelier sunt plătiți destul de slab, iar aceștia încearcă să obțină venituri prin diferite trucuri.

„Nu poți aduce muncitori din Pakistan”

„Nu poți aduce muncitori din Pakistan, de pildă, căci trebuie să le faci contract pe doi ani, asigurări, și-n pandemie nimic nu e sigur. Toată forța de muncă este plecată în străinătate, iar cei care rămân vor să se îmbogățească rapid, primesc asigurări sociale. Unii nu vor să se angajeze cu acte, pentru că nu vor să renunțe la ajutorul de șomaj. Avem o echipă de puști, nu-ți trebuie oameni obosiți. De la noi nu fură nimeni, nimic, locația e mică, e ușor de gestionat. Sunt clienți de treabă, e al nouălea an, mulți sunt de-ai casei” , a mai spus artistul.

citește și...