Otilia și-a dat în judecată fostul impresar. “Vorbim de sute de mii de euro”

14.01.2022, 17:18
Otilia și-a dat în judecată fostul impresar. Vorbim de sute de mii de euro
Ce spune Otilia Bilionera despre sarcină. ”Le respect pe artistele care își pot vedea și de carieră, și de copil, dar eu nu cred că aș putea”

Otilia Bilionera și-a dat în judecată fostul impresar. Artista a declarat că a încheiat colaborarea cu Jhaps Record, fostul său impresar, din mai multe motive. “Vorbim de sute de mii de euro”. Mai mult, aceasta a deschis proces împotriva acestuia din mai multe motive.

Otilia Bilionera este una dintre cele 12 concurente ce vor face parte din echipa ”Faimoșilor”, la ”Survivor Romania” 2022.

Otilia Bilionera a încheiat colaborarea cu Jhaps Record, fostul său impresar. Se pare că după negocieri, cei doi nu au ajuns la un consens, motiv pentru care vedeta a decis să apeleze la justiție.

Otilia Bilionera și-a dat în judecată fostul impresar

Piesa care a făcut-o faimoasă pe artistă și care a obținut, până în acest moment, aproape un miliard de vizualizări pe YouTube este Bilionera. Potrivit spuselor ei, artista nu a primit niciun ban.

„Am tot încercat să negociem din momentul despărțirii, dar nu ne-am înțeles. Noi ceream banii care ni se cuvin, el a refuzat de fiecare dată să ne dea. Vorbim de sute de mii de euro. Nu mă refer doar la banii pe care nu i-am primit, conform înțelegerii și contractului pe care îl aveam pentru concerte, ci mă refer și la bani pe care ar fi trebuit să îi primim în urma punerii în circulație a melodiilor făcute de noi.”, a declarat acesta, conform informațiilor oferite de FANATIK.

“Vorbim de sute de mii de euro”

Mario Joy se află în aceeași situație ca a Otiliei.

“Vorbim de sute de mii de euro. Nu mă refer doar la banii pe care nu i-am primit, conform înțelegerii și contractului pe care îl aveam pentru concerte, ci mă refer și la bani pe care ar fi trebuit să îi primim în urma punerii în circulație a melodiilor făcute de noi”, a declarat acesta.

Ce spune fostul impresar al celor doi artiști

Fostul impresar al Otiliei neagă acuzațiile și spune că cei doi artiști încearcă să obțină bani de la el.

„Ei tot încearcă să obțină bani de la mine. Au pierdut în alte procese, mă și mir că acest nou proces a trecut de camera preliminară. Da, știu ce cer ei, știu că vor bani. Ei pot să ceară ce vor, pot să ceară cât vor, pot să vrea sute de mii de euro, contează ce decid judecătorii”, a declarat acesta.

citește și...