Oana Lis face mărturisiri. ”Nu mă ajută nimeni cu Viorel, eu mă descurc singură”

22.06.2022, 13:46
Oana Lis face mărturisiri. ”Nu mă ajută nimeni cu Viorel, eu mă descurc singură”
Oana Lis face mărturisiri. ”Nu mă ajută nimeni cu Viorel, eu mă descurc singură”

Oana Lis, în vârstă de 43 de ani, a dat detalii din relația sa cu fostul primar al Capitalei, Viorel Lis, în vârstă de 78 de ani. Aceasta a fost dintotdeauana alături de partenerul ei de viață, cu care are o legătură cu totul specială. ”Nu mă ajută nimeni cu Viorel, eu mă descurc singură”, a mărturisit Oana Lis într-un interviu.

Oana Lis formează o familie cu Viorel Lis, fostul primar al Capitalei, de foarte mulți ani. Blonda a fost mereu alături de cel care îi este partener de viață.

De-a lungul anilor, Oana Lis și soțul ei au trecut prin multe momente dificile. Despre cum reușesc să se descurce cei doi și despre relația lor a făcut Oana Lis declarații într-un interviu pentru click.ro.

Oana Lis face mărturisiri. ”Sunt ca un copil, mă conectez cu el ca de la suflet la suflet”

„De când s-au accentuat problemele lui de sănătate, eu am mereu telefonul la mine și nu mă duc foarte departe de casă. Dacă mă sună și are nevoie de ceva, mă întorc imediat. Nu mă ajută nimeni cu Viorel, eu mă descurc singură. Mă ajută Dumnezeu să fiu puternică și să mă descurc singură, nu am nevoie de nimeni. Nu sunt genul să mă plâng și să mă victimizez. Viorel este acum acasă, e așa și așa. Mergem la doctor, la particular, atunci când avem nevoie, pentru că e mai ok pentru el așa, nu are răbdare să aștepte mult”, a declarat Oasa Lis pentru sursa mai sus-menționată.

„Cel mai frumos moment este zilnic, de când e din nou acasă. Atunci când nu era acasă nu puteam să dorm deloc, erau televizorul și luminile aprinse, mă mai duceam pe la prietene, dar era foarte greu. Eu dacă mă pun lângă Viorel în pat, adorm în două secunde. Și el la fel. Eu dacă stau în brațele lui Viorel, pe pieptul lui, adorm imediat. Pe pieptul lui este locul meu preferat din lume! Dacă sunt agitată nu pot să adorm și asta este momentul nostru zilnic, mă liniștește. Sunt ca un copil, mă conectez cu el ca de la suflet la suflet”, a mai spus partenera de viață a lui Viorel Lis, fostul edil al Bucureștiului.

citește și...