O plantație de canabis în valoare de două milioane de euro, descoperită pe terenul unei mănăstiri din Creta

21.09.2022, 18:18

Descoperire fără precedent într-o mănăstire de pe insula Creta: 1.152 de plante de canabis. Multe dintre ele aveau rozariile pe ramuri – cel mai probabil pentru o binecuvântare divină pentru o recoltă bună…? Se estimează că plantele vor aduce o tonă de hașiș și venituri de aproximativ 2 milioane de euro atunci când vor fi vândute pe piață. Plantația a fost găsită în incinta Mănăstirii Savvathiana, în unitatea regională Heraklio.

Vorbind despre o “plantație mamut de hașiș”, presa locală a relatat că forțele speciale de poliție, unitățile antiteroriste și antidrog au făcut luni un raid în incinta respectivă și acum încearcă să identifice și să localizeze traficanții de droguri.

Se pare că plantația a fost înființată la periferia mănăstirii. Lângă zona de cultivare a fost găsită o unitate de procesare. Zona special amenajată a fost folosită ca uscător. Acolo au fost găsite 27,5 kilograme de hașiș gata de vânzare.

Recolta ar fi avut o valoare pe piaţă de 2 milioane de euro

Infractorii, a căror identitate nu se cunoaşte în prezent, au tăiat gardul şi au construit căi de aprovizionare şi de evacuare foarte sofisticate şi chiar un bazin pentru a uda plantele, a relatat miercuri ziarul To Pronto Thema.

Potrivit poliţiei elene, recolta din acest an ar fi fost de aproximativ o tonă de canabis, cu o valoare pe piaţă de 2 milioane de euro (1,98 milioane de dolari).

Plantele, atârnate cu şiraguri de mărgele folosite la rugăciune

Sediul central, locul unde stăteau cultivatorii plantației, fusese instalat în partea inferioară. Aceștia pregăteau mâncarea la fața locului, în timp ce chiar lângă o zonă acoperită uscau cânepă, pe care probabil că o păzeau puternic înarmați. Au fost găsiți saci cu 27 de kilograme de hașiș gata de vânzare.

În timpul operațiunii, a fost identificată o plantație pe două niveluri, cu un total de 1 152 de puieți de cânepă, într-o zonă forestieră extrem de greu accesibilă din zona Rodia din unitatea regională Heraklion.

Plantele de canabis erau cultivate cu sârguință și se aflau în stadiul de creștere de până la 2,5 metri înălțime. Acestea au fost dezrădăcinate și confiscate. De asemenea, au fost confiscate cele 27,5 kilograme de hașiș.

Unele plante fuseseră chiar atârnate cu şiraguri de mărgele folosite la rugăciune, iar suspecţii s-ar fi dat drept pelerini pentru a introduce plantele de pe terenul mănăstirii.

Localnicii ar fi șocați de faptul că baronii drogurilor nu au respectat sfințenia mănăstirii.

citește și...