O femeie a murit pe o masă de bucătărie după ce i-a fost extirpată o aluniță. Bolnava a fost tratată cu ceaiuri și meditație timp de doi ani

29.09.2022, 17:30

Trei ani și patru luni pentru omor din culpă: aceasta este sentința pe care a primit-o Paolo Oneda, medicul din Brescia judecat împreună cu partenera sa Paola Dora și cu “omul sfânt” Vincenzo Paolo Bendinelli, pentru moartea Robertei Repetto, în vârstă de 40 de ani. Femeia murise în octombrie 2020 la spitalul San Martino din Genova, ucisă de metastazele unei tumori după îndepărtarea unei alunițe efectuată de chirurgul – de serviciu la spitalul din Manerbio și apoi suspendat din funcție -pe o masă de bucătărie dintr-un centru de medicină alternativă și tratată timp de doi ani cu ceaiuri din plante zaharoase și meditație.

Procesul, care s-a desfășurat în formă prescurtată, s-a încheiat în urmă cu câteva ore: judecătorul de cameră preliminară, Alberto Lippini, l-a condamnat pe medicul brescian Oneda, dar și pe “omul sfânt” Bendinelli, la trei ani și patru luni de închisoare pentru omor din culpă. Psihologul Paola Dora, tot din Brescia, a fost achitat.

Oneda și Bendinelli au mai fost acuzați de agresiune sexuală: judecătorul i-a achitat pentru că fapta nu există, potrivit today.it.

Moartea Robertei Repetto

O pedeapsă mult mai mică față de solicitările procurorului Gabriella Dotto, care ceruse 16 ani pentru Bendinelli, 14 pentru Oneda și 10 pentru Dora, acuzându-i de omor voluntar. “Familia Repetto ia act de sentință și așteaptă să cunoască motivele care au dus la această decizie”, se arată în nota difuzată de familia victimei.

Roberta Repetto a murit în octombrie 2020, la vârsta de 40 de ani, din cauza unei tumori care nu fusese niciodată tratată. Agonia ei începuse cu puțin peste un an mai devreme, când, potrivit acuzării, fusese operată de chirurgul Paolo Oneda (care lucra pe atunci la spitalul din Manerbio) în prezența “sfântului” Paolo Bendinelli și a psihologului Paola Dora. Operația respectivă a fost pentru a îndepărta o aluniță sângerândă de pe spatele ei, fără consecințe.

 

Operația

Roberta a fost diagnosticată cu melanon (cancer de piele), dar, în loc să meargă la spital, a optat pentru terapii alternative și s-a adresat centrului holistic Anidra, din Borzonasca. Timp de 2 ani, ea a fost tratată cu ceaiuri și meditație, iar acum doi ani a fost operată fără anestezie pe masa de bucătărie a centrului pentru îndepărtarea unei alunițe.

În urma operației, efectuată într-un mediu nespitalicesc și fără o tehnică chirurgicală adecvată, Roberta Repetto s-a îmbolnăvit timp de luni de zile, având multiple simptome pentru care, însă, nu a existat niciun examen medical. Dimpotrivă, femeia ar fi fost convinsă să continue cu ceaiuri din plante și meditație, în ciuda suferinței sale. Familia ei a fost cea care a raportat incidentul. Investigațiile au dus la arestarea lui Oneda și Bendinelli în aprilie 2021: aceasta a fost urmată de punerea sub acuzare a psihologului Paola Dora, în prezent achitată de acuzația de crimă.

citește și...