O fată de 15 ani care ar fi fost răpită a fost salvată după ce și-a convins presupusul răpitor să o ducă la un restaurant

18.09.2022, 19:17

O fată de 15 ani care ar fi fost răpită de pe o plajă din Hawaii a fost salvată după ce și-a convins presupusul răpitor să o ducă la un restaurant pentru a mânca. Gândirea rapidă a Mikellei Debina a dus la salvarea ei, în timp ce poliția a anunțat arestarea suspectului Duncan Mahi. 

Poliția din Insula Hawaii confirmă că Mikella Debina, în vârstă de 15 ani, a fost găsită în siguranță în Hilo, la o zi după ce a fost declarată răpită de pe o plajă izolată.

Mama fetei dispărute a declarat că aceasta a reușit să scape de presupusul răpitor după ce l-a convins pe acesta să o ducă la un restaurant. Martori și membri ai familiei au declarat pentru Hawaii News Now că Debina a fost salvată la Cafe Pesto din Hilo, când oamenii au recunoscut-o și au intervenit pentru a o ajuta, potrivit The Sun.

Adolescenta și-a convins presupusul răpitor să o ducă la un restaurant

La restaurant, ea a încercat să iasă din mașină, determinându-l pe suspect să încerce să o oprească.

Un alt bărbat a fost martor la eveniment și a reușit să o scoată pe Mikella și să o ducă în siguranță, a relatat KHON.

Mikella ar fi fost răpită sub amenințarea unui cuțit

O înregistrare video de la Hawaii News Now arată reacția emoționantă a familiei și a susținătorilor, în timp ce mama ei dădea vestea recuperării ei unei mulțimi din apropiere.

Poliția a anunțat într-un comunicat că l-a capturat pe suspectul Duncan Mahi în Hilo. Oficialii au declarat inițial că Mahi este un bărbat în vârstă de 52 de ani, care are 1,70 metri și cântărește aproximativ 215 kilograme. El a fost văzut ultima dată pe Kamehameha Avenue din Hilo, în jurul orei 11.24, și conducea  o Honda CRV 2011 de culoare albă cu numărul de înmatriculare Hawaii ZAE959.

Arestarea lui Mahi vine după ce Mikella ar fi fost răpită sub amenințarea unui cuțit, sâmbătă, pe plaja din Anaehoomalu Bay, în timp ce se afla cu prietenul ei.

Mătușa lui Mikella, Lauren, a declarat pentru Hawaii News now că nepoata ei și prietenul ei se aflau pe plajă când un suspect s-a apropiat de ei.

Ea a spus că fata a fost forțată să își lege prietenul înainte de a fi răpită. Ea a spus: “A pus-o pe nepoata mea să-și lege prietenul, l-a legat la ochi și apoi a luat-o”.

Ea a adăugat că poliția a detectat un semnal de la telefonul adolescentei în apropierea aeroportului din Kona, la aproximativ 30 de kilometri distanță.

O geantă cu rochia ei înăuntru a fost, de asemenea, găsită în apropiere.

Poliția a declarat că încă investighează acest incident.

 

citește și...