Numărul îmbolnăvirilor zilnice de coronavirus a depășit din nou 300 în țara noastră

24.06.2020, 13:34
Numărul îmbolnăvirilor zilnice de coronavirus a depășit din nou 300 în țara noastră
Numărul îmbolnăvirilor zilnice de coronavirus a depășit din nou 300 în țara noastră

Numărul cazurilor zilnice de infectare cu noul coronavirus a depășit din nou 300 în România, după două zile în care acesta începuse să scadă.

Alte 321 noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore. După două zile în care numărul îmbolnăvirilor a scăzut, miercuri  numărul  a început din nou să crească. Bilanțul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 24.826 pe teritoriul țării noastre.

Numărul deceselor din cauza coronavirusului se ridică la 1.555. Dintre persoanele diagnosticate pozitiv cu COVID-19, 17.391 au fost declarate vindecate și au fost externate.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți, precizează Hotnews.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 651.003 de teste pentru coronavirus.

Ludovic Orban, despre creșterea numărului de infectări

Premierul României, Ludoivic Orban, a afirmat că starea de alertă ar putea fi prelungită dacă transmiterea coronavirusului în comunitat va rămâne semnificativă.

“Nu i-aş spune val doi. Am putea vorbi de un val doi dacă ar fi dispărut complet răspândirea virusului în comunitate, acest lucru nu s-a întâmplat. Noi am luat gradual măsuri de relaxare pe baza unor evaluări care au fost făcute de către specialişti şi care au analizat riscul epidemiologic aferent fiecărei activităţi pentru care noi am ridicat, gradual, restricţiile”, a declarat șeful Guvernului.

“Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile, analizăm ceea ce se întâmplă în interiorul acestor 30 de zile. Dacă rămâne o transmitere în comunitate semnificativă, vom prelungi starea de alertă, dacă nu, nu. (…) Starea de alertă conferă posibilitatea de a adopta măsuri în cadrul stării de alertă. Dacă va fi necesar să luăm alte măsuri decât cele pe care le-am luat (…) o să luăm alte măsuri”, a mai spus Ludovic Orban.

citește și...