”Nu poți să donezi rochii de mireasă, costume de nuntă, haine vechi”. Raed Arafat, mesaj pentru toți românii care doresc să ajute refugiații ucraineni

18.03.2022, 14:35
”Nu poți să donezi rochii de mireasă, costume de nuntă, haine vechi”. Raed Arafat, mesaj pentru toți românii care doresc să ajute refugiații ucraineni

Șeful DSU a lansat un mesaj pentru toți românii care doresc să ajute refugiațîi ucraineni. Raed Arafat  îi îndeamnă pe toți cei care vor să ajute să ducă lucruri care sunt utile celor care le vor lua. ”Nu poți să donezi niște haine vechi, rupte – nu e nevoie de așa ceva. Nimeni nu o să le ia și oamenii care vin au și ei demnitatea lor”, a spus secretarul de stat.

Acesta spune că nu sunt recomandate donarea rochiilor de mireasă, costume de nuntă, pantofi cu toc și alte lucruri de care nu are nimeni nevoie.

Secretarul de stat transmite ca nu este recomandabil sa fie donate resturi de medicamente sau haine murdare, pentru ca este jignita demnitatea oamenilor.

”Nu poți să donezi niște haine vechi, rupte

”Nu este recomandat să donezi niște medicamente care ți-au rămas acasă. Nu poți să donezi niște haine vechi, rupte – nu e nevoie de așa ceva. Nimeni nu o să le ia și oamenii care vin au și ei demnitatea lor”, a transmis Raed Arafat.

Șeful DSU a mai adăugat că  donațiile trebuie să fie sortate și nu pot fi făcute la colțul străzii.

”Donațiile care se fac la colțul străzii nu sunt recomandate”

”Donațiile care se fac la colțul străzii nu sunt recomandate. Sunt un gest foarte frumos, dar cei care le culeg trebuie să le sorteze. Sunt lucruri de care este nevoie si altele de care nu este nevoie. Din cauza aceasta sunt centre de colectare în fiecare oraș, care sunt în grija unor ONG-uri, iar aceste organizații anunță ce colectează.”, a precizat Arafat.

Ajutorul umanitar în ceea ce privește partea de alimente care trebuie trimise în Ucraina este una dintre prioritățile României.

”Prin Hub noi trimitem alimente, medicamente. În data de 17 martie va pleca spre Ucraina  un transport de alimente donate de un lanț de magazine din România în valoare de 300.000 de lei”. Nevoile sunt cele de bază alimente, pături, produse de igienă personală”, a spus el.

citește și...