Noutăți despre programul ”Prima Casă” 2020. Care sunt condițiile pentru cei care își doresc o locuință

05.07.2020, 16:43
Noutăți despre programul ”Prima Casă” 2020. Care sunt condițiile pentru cei care își doresc o locuință
Noutăți despre programul Prima Casă 2020. Care sunt condițiile pentru cei care își doresc o locuință

Programul „Prima Casă″ devine „O nouă casă″” ⁣ și are o valoare mai mare. Cei care vor să-și achiziționeze o locuință ar putea primi un credit mai mare.

Vești bune pentru cei care vor să-și cumpere o locuință nouă. Guvernul vrea să modifice programul ”Prima Casă” astfel încât cei care vor să-și cumpere o locuință nouă, să poată primi un credit de până la 80 de mii de euro, față de 66.500, cât era plafonul vechi. Inclusiv firmele care construiesc blocuri vor putea să beneficieze de facilități.

Potrivit stirileprotv.ro, în noua versiune a programului, atât pentru locuințele vechi, cât și pentru cele noi, plafoanele cresc față de cele de acum. Pentru un apartament din anii ’80, de pildă, creditul maxim va fi 60.000 de euro. Pentru cele construite în ultimii cinci ani, plafonul este de 70.000 de euro. Asta în vreme ce pentru o locuință construită anul acesta, împrumutul poate ajunge la 80.000 de euro, cu peste 13.000 de euro în plus, față de varianta veche de „Prima Casă″.

Ce spune premierul Ludovic Orban

Conform sursei mai sus-menționate, programul ”Prima casă” devine ”O nouă casă”, iar modificări, dar și alte programe de sprijin pentru companii sunt deja pe masa Guvernului și ar putea fi aprobate într-o săptămână.

„Trebuie să clarificăm situația în programul „Prima Casă”. Între timp, metrul pătrat construit a crescut semnificativ și să utilizăm un plafon care să țină cont de realitatea de pe piața imobiliară de astăzi”, a afirmat premierul României, Ludovic Orban.

Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a declarat:

„Prima Casă” se va denumi „O casă nouă”. Pentru cei care-și cumpără o casă care începe să se construiască de anul acesta, garanția crește la 80%, față de 50% cât e acum. La o casă cu o vechime de cinci ani, garanția e de 50%, iar la o casă mai veche de cinci ani e 40%”.

citește și...