Nelu Tătaru a explicat de ce a crescut numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus
În ultimele zile, numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus la noi în țară a crescut simțitor. De la ultima informare transmisă, au fost confirmate 320 de cazuri noi. În plus, până pe 19 iunie au fost declarate 23.400 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.555 au fost declarate vindecate și externate. 1.473 de persoane au decedat.
Cazurile noi au crescut alarmant în ultimele zile
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a venit și cu unele precizări în acest sens. El susține că numărul cazurilor noi de îmbolnăvire a crescut din cauza weekend-urilor prelungite din ultimele săptămâni.
De asemenea, unitățile sanitare se așteptau la acest lucru și sunt pregătite cu tot ce este necesar.
‘Ne aflăm într-o perioadă după două weekenduri prelungite și după două etape de relaxare, a amintit Nelu Tătaru, adăugând că în cea de-a treia etapă de relaxare România a intrat în urmă cu trei zile. Am avut 196, 237, 222, 275, 320, a urmat o zi cu 166 de cazuri luni, 345 ieri (n.r. miercuri) și 320 de cazuri astăzi (n.r. joi). Ne aflăm la 3 zile de la a treia etapă de relaxare’, a spus Nelu Tătaru pentru Hotnews.
‘Populația ar trebui să respecte regulile impuse și acele norme de desfășurare și funcționare a măsurilor de relaxare tocmai aplicate. În condițiile în care vom respecta aceste reguli, putem gestiona acest număr de cazuri’, a mai adăugat ministrul Sănătății.
1.473 de persoane au decedat din cauza coronavirusului
La ATI, în acest moment, sunt internați 184 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.392 de persoane. Alte 82.236 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
În intervalul 18.06.2020 (10:00) – 19.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 11 decese (6 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brăila, Brașov, Dâmbovița Dolj, Iași, București, Sălaj, Sibiu și Vrancea.