Monica Pop sare la gâtul lui Nelu Tătaru! De ce îl acuză pe ministrul Sănătății: ‘Internăm oameni despre care nu știm sigur că sunt bolnavi’

31.07.2020, 16:02
Monica Pop sare la gâtul lui Nelu Tătaru! De ce îl acuză pe ministrul Sănătății: 'Internăm oameni despre care nu știm sigur că sunt bolnavi'
Monica Pop sare la gâtul lui Nelu Tătaru! De ce îl acuză pe ministrul Sănătății: 'Internăm oameni despre care nu știm sigur că sunt bolnavi'

Monica Pop, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Capitală, l-a atacat pe ministrul Sănătății, după ce aceste a afirmat că testele de coronavirus pot da și erori.

Zilele trecute, vestea că 23 din 26 de jucători de la CFR Cluj au fost testați greșit pozitiv cu coronavirus, a surprins pe toată lumea. Nelu Tătaru a ținut să explice ce s-a întâmplat, de fapt.

De ce au dat eroare testele

‘Se poate întâmpla. Eu prefer, ca profesionist, să judec un caz sau un rezultat într-un context clinic şi să repet acel test de câte ori e nevoie. Un test la un pacient infectat, care luat în prima sau a doua zi poate fi negativ, dar dacă îl iau după două, trei zile sau a cincea, a şasea zi, cât este perioada maximă de reflecţie, să fie pozitiv’, a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.

Aceste declarații au enervat-o la culme pe Monica Pop, care i-a transmis un mesaj dur ministrului Sănătății.

‘Ceea ce a spus domnul ministru e absolut incredibil. Pai, dacă la niște laboratoare din Vest procentul de testări false e de 30%, cum adică la noi e de doar 3%? Pai da cine suntem noi din punctul ăsta de vedere față de alte țări civilizate care au comunicat clar. E enorm acest procent.

Nu ne-am confruntat acum cu problema asta. Este o problemă de la început. Producătorii de teste au spus că rata de eroare e de 30 – 40%. Atunci nu ar fi mai normal să îi testăm de două ori în loc să îi diagnosticăm cu un test? Ajungem să internăm oameni despre care nu știm sigur că sunt bolnavi și se îmbolnăvesc acolo’, a declarat medicul, potrivit ciao.ro.

Monica Pop a tunat și fulgerat la adresa lui Nelu Tătaru

‘Procent de eroare recunoscut la teste! Şi nu semnificativ! Atunci, dacă pentru externare e nevoie de două teste negative succesiv, pentru confirmare de ce nu ar trebui tot două teste, pozitive succesiv, la 24 de ore interval? Nu aşa ar fi corect?Normal ar fi ca orice test pozitiv să fie repetat după 24 de ore. La acelaşi sau la alt laborator. Ar fi muuult mai corect şi muuult mai puţin costisitor. Şi s-ar elimina marea majoritate a erorilor!’, a mai adăugat aceasta.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 1.295 de cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. În total, 50.886 de persoane au fost confirmate pozitiv.

Până pe 31 iulie, 2.343 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

citește și...