Mirabela Dauer s-a împăcat cu Raoul, după ce ani de zile au stat certați! Gestul impresionant al solistului

14.10.2020, 16:46
Mirabela Dauer s-a împăcat cu Raoul, după ce ani de zile au stat certați! Gestul impresionant al solistului
Mirabela Dauer s-a împăcat cu Raoul, după ce ani de zile au stat certați! Gestul impresionant al solistului

Mirabela Dauer s-a împăcat cu Raoul, după ce ani de zile au stat certați! Recent, solista a împlinit 50 de ani de activitate muzicală, iar Fuego a sărbătorit cu mare fast evenimentul, în emisiunea pe care o prezintă la TVR2, ‘Drag de România mea’.

Mirabela Dauer a dat-o la pace cu Raoul

‘Mirabela Dauer este o istorie completă și nu se lasă, scoate în permanență piese noi și încearcă să se mențină în preferințele oamenilor care de peste 50 de ani o păstrează în sufletele lor!’, a menționat Fuego.

Surpriza a fost atunci când Raoul, artistul cu care Mirabela Dauer nu a vorbit ani buni, a fost invitat la filmările emisiunii lui Fuego. Acesta i-a sărutat mâna celebrei interprete, gestul emoționând-o până la lacrimi la Mirabela.

Mirabela Dauer şi Raoul au format cel mai solid cuplu artistic din lumea muzicii româneşti. Din cauza unor neînțelegeri, cei doi au decis să o ia pe drumuri separate.

În urmă cu mai bine de 10 ani, Mirabela Dauer s-a plâns că Raoul nu a sunat-o să îi ureze toate cele bune de ziua ei de naștere. În schimb, solistul a spus că a sunat-o pe vechea lui prietenă, doar că aceasta nu i-a răspuns.

Mirabela Dauer şi Raoul nu au vorbit mai bine de 10 ani

Mai mult de atât, Raoul mărturisea la vremea respectivă că Mirabela Dauer nu l-a plătit deloc pentru melodiile compuse, însă o va respecta mereu.

‘E treaba ei dacă a văzut sau nu apelurile mele. Dacă pe ea memoria o ajută să spună că nu mai e cu mine de patru ani, nu şi-a numărat bine albumele pe care i le-am scris şi cele peste 100 de melodii pe care le cântă din repertoriul meu. O respect şi ca artist, şi ca femeie. În rest, poate declara orice, dar să ţină cont că publicul ştie că adevărul e undeva la mijloc.

Ea nu poate spune că nu mai suntem împreună de patru ani pentru că anul trecut a fost în turneu cu mine. Nu ştiu la ce se referă când spune că “nu mai suntem împreună”, dar mă face să râd. Mirabela n-a fost iubita mea, am avut o relaţie strict profesională cu ea şi, în general, cam cu toate femeile cu care am lucrat, pentru că dacă le amesteci, pute treaba’, spunea Raoul.

citește și...