Mihai Bobonete, dezvăluiri despre momentul în care a fost călcat de hoți. ”A fost o spargere la pont”

23.03.2022, 13:30
Mihai Bobonete, dezvăluiri despre momentul în care a fost călcat de hoți. ”A fost o spargere la pont”
Mihai Bobonete, dezvăluiri despre momentul în care a fost călcat de hoți. ”A fost o spargere la pont”

Actorul Mihai Bobonete, în vârstă de 41 de ani, a vorbit, în cadrul unui interviu, despre momentul în care a fost călcat de hoți. Acesta a ajuns la terapie la câțiva ani după ce hoții i-au spart casa. ”Episodul cu hoții în casa mea s-a dovedit a fi fost o greșeală, a fost o spargere la pont, iar noi eram mutați acolo de foarte puțină vreme”, a declarat actorul.

Mihai Bobonete este cunoscut ca actor de comedie. În plan personal, Mihai Bobonete este căsătorit cu Cătălina, împreună cu care are doi copii, un băiat care se numește Octavian și o fată pe nume Maria. Actorul din serialul de mare succes ”Las Fierbinți”, de la Pro TV, și Cătălina formează un cuplu de peste 25 de ani, însă s-au cununat civil abia în anul 2009. Cei doi au făcut cununia religioasă în anul 2017.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, Mihai Bobonete a vorbit despre lupta cu depresia, la câțiva ani după ce a fost călcat de hoți.

Mihai Bobonete, dezvăluiri despre momentul în care a fost călcat de hoți. ”Eu nu dețin lucruri cu valoare materială mare, iar banii nu stau niciodată mai mult de câteva ore la noi în casă”

Despre depresia cu care s-a confruntat, Mihai Bobonete a spus: ”Prejudecăți și tabuuri în privința acestui subiect se întâlnesc doar la oamenii mai puțin educați și care nu au avut resursele necesare să-și mărească spectrul cunoașterii, pentru că, altfel, terapia este un lucru atât de normal, încât nu ar trebui niciodată să creeze rușini sau scepticism. Eu fac terapie și îmi este foarte bine așa”.


Despre momentul în care hoții i-au spart casa, actorul a declarat: ”Episodul cu hoții în casa mea s-a dovedit a fi fost o greșeală, a fost o spargere la pont, iar noi eram mutați acolo de foarte puțină vreme. Pesemne că și hoții au fost dezamăgiți, dacă mi-au luat chitara bas și pușca cu dopuri a lui Octav. Eu nu dețin lucruri cu valoare materială mare, iar banii nu stau niciodată mai mult de câteva ore la noi în casă, are grijă soția să plece repede de unde vin”.

citește și...