Mesajul lui Raed Arafat: ‘Lupta cu COVID-19, din păcate, am pierdut-o’! Ce reguli noi ar putea fi impuse pentru Capitală

17.10.2020, 15:13
Mesajul lui Raed Arafat: 'Lupta cu COVID-19, din păcate, am pierdut-o'! Ce reguli noi ar putea fi impuse pentru Capitală
Mesajul lui Raed Arafat: 'Lupta cu COVID-19, din păcate, am pierdut-o'! Ce reguli noi ar putea fi impuse pentru Capitală

Raed Arafat, secretarul de stat în cadrul Ministerului de Intern, a transmis un mesaj dur în contextul în care numărul cazurilor noi de COVID-19 a depășit pragul de 4000 de infectări. În ultimele 24 de ore, numărul pacienților internați a ajuns la 745.

În acest caz, Raed Arafat a afirmat că dacă se va ajunge la indicele de infectare cu COVID-19 de 3, la mia de locuitori în Capitală, restaurantele, cinematografele şi teatrele se vor închide, iar elevii vor urma cursurile doar online.

Raed Arafat: ‘Lupta cu COVID-19, din păcate, am pierdut-o’

‘Aşa cum evoluează lucrurile, să ajungem la indicele de 3, în Capitală, este foarte clar. Se vor aplica toate regulile care au fost prevăzute în Hotărârea de Guvern. Restaurantele închise, nu mai sunt activităţi la teatre, nu mai sunt activităţi la cinematografe.

Bineînţeles, masca devine obligatorie în toate spaţiile publice, deci nu mai există diferenţiere între spaţiul aglomerat şi spaţiul neaglomerat, în toate spaţiile masca este obligatorie. Astea sunt regulile care sunt de bază, în această situaţie. Când trecem de pragul de 3 la mie şi sperăm ca populaţia să înţeleagă şi să respecte pentru că sistemele sanitare au limitele lor, nu doar în România’, a declarat Raed Arafat la Digi24, vineri seară, 16 octombrie.

Mai mult de atât, școlile ar putea intra în scenariul roșu, în care elevii vor învăţa online.

‘Este posibil să se ia acest lucru în considerare, dar rămâne să fie discutat cu Ministerul Sănătăţii, cu Ministerul Educaţiei’, a mai explicat Raed Arafat.

Ce se va întâmpla cu spitalele

De asemenea, el a precizat că lupta cu COVID-19 a fost pierdută şi că este posibil ca spitalele din România să fie reorganizate.

‘Lupta cu COVID-19, din păcate am pierdut-o. Mai ales că este presiune şi asupra sistemului medical din mai multe puncte de vedere, nu numai asupra capacităţii, ci şi asupra oamenilor care lucrează în sistem. Vom ajunge la un moment în care pacienţii nu vor mai putea fi transferaţi către spitale desemnate Covid, ci vor rămâne în spitalele în care sunt şi vor fi trataţi în spitalele respective unde trebuie create circuite la nivelul Terapiei Intensive, la nivelul altor secţii, care să permită tratarea altor pacienţi. Şi la acest moment avem pacienţi care se tratează în spitalele care nu sunt desemnate Covid, pentru că nu reuşim să transferăm imediat, ci transferăm peste câteva ore sau a doua zi’, a mai declarat Arafat.

În București și în alte 16 județe se înregistrează o rata a incidenței de peste 1,5 la mia de locuitori, conform datelor furnizate vineri, 16 octombrie, de Grupului de Comunicare Strategică.

citește și...