Mara Bănică îi va îndeplini ultima dorință lui Costin Mărculescu! Actorul lăsase un bilet înainte de a deceda

13.06.2020, 18:18
Mara Bănică îi va îndeplini ultima dorință lui Costin Mărculescu! Actorul lăsase un bilet înainte de a deceda
Costin Mărculescu a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 13 iunie, de familie și apropiați

Moartea lui Costin Mărculescu a îndoliat showbiz-ul românesc! El s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un infarct, în propria locuință. Actorul a fost descoperit abia la câteva zile după deces.

Costin Mărculescu a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 13 iunie, de familie și apropiați. Una dintre cele mai bune prietene a lui, Mara Bănică, a declarat că are de gând să îi îndeplinească ultima dorință.

Mara Bănică, îndurerată de moartea lui Costin Mărculescu

Jurnalista a mărturisit că problemele de sănătate din ultima perioadă îl măcinau pe Costin Mărculescu, iar acesta se gândise să scrie chiar și un bilet în care și-a exprimat ultimele dorințe. Actorul voia ca de funeralii sale să se ocupe Mara Bănică și Pepe.

În plus, jurnalista a precizat că se va ocupa și de ultimul vis al acestuia. De ceva vreme, Costin Mărculescu scria la o carte, pe care însă nu a mai apucat să o publice.

Acum, Mara Bănică a hotărât că atunci când se vor face 40 de zile de la moartea sa, ea va face tot posibilul să tipărească cele 500 de exemplare ale cărții lui Costin.

Costin Mărculescu a murit în urma unui infarct

‘La 40 de zile, am să tipăresc 500 de exemplare’, a spus Mara Bănică, după înmormântarea lui.

‘A murit un prieten, un om cu care am râs foarte mult în ultimii 10 ani. Nu trecea printr-o perioadă bună, dar nu de ieri, de nişte ani de zile. El avea planuri şi un om care are planuri nu se sinucide. Cel puțin, asta cred eu. Ultima oară, am vorbit în carantină, pe un grup de WhatsApp.

Acum 4 ani, eu i-am chemat salvarea. Avea probleme cu inima. Lăsase un bilet în casă în care spunea: în cazul în care mor, să se ocupe de înmormântare Pepe și, dacă nu răspunde Pepe, sunați-o pe Mara Bănică’, a mai spus jurnalista.

Raportul IML a arătat că Costin Mărculescu a suferit un infarct cardio respirator acut. Amicii lui au fost cei care au alertat autorităţile după ce o vecină i-a anunţat că s-a spart o ţeavă în locuinţa sa, de la etajul 8, şi a inundat mai multe apartamente.

citește și...