Lucrurile pe care nu le știai despre Emi și Cuza de la ”Asia Express”. ”Sunt mult mai multe lucruri comune decât doar numele de familie care ne leagă”

03.11.2021, 16:11
Lucrurile pe care nu le știai despre Emi și Cuza de la ”Asia Express”. ”Sunt mult mai multe lucruri comune decât doar numele de familie care ne leagă”
Lucrurile pe care nu le știai despre Em și Cuza de la ”Asia Express”. ” Sunt mult mai multe lucruri comune decât doar numele de familie care ne leagă”

Emi și Cuza fac echipă la show-ul ”Asia Express”, sezonul al patrulea. Cuza a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute despre colegul său, Emi. ”Sunt mult mai multe lucruri comune decât doar numele de familie care ne leagă”, a mărturisit Emi în cadrul unui interviu pe care l-a acordat de curând.

Emi și Cuza formează una dintre echipele care concurează în acest sezon la emisiunea ”Asia Express”. Cei doi se înțeleg foarte bine. Cuza a acordat un interviu pentru click.ro în care a scos la iveală amănunte mai puțin știute despre el și colegul său de la ”Asia Express”.

Numele real al lui Cuza este Popescu Iulian Adrian și are 30 de ani. Numele întreg al lui Emi este Emanuel Popescu. Emanuel Popescu s-a născut pe 16 septembrie 1991, iar Cuza e născut pe 19 septembrie 1991. Și coincidențele nu se opresc aici.

Lucrurile pe care nu le știai despre Emi și Cuza de la ”Asia Express”. ”Am făcut noi glume că suntem frați din același tată în perioada liceului”

Cuza a explicat ce alte lucruri în comun are cu Emi. ”Înainte să ne spună alții asta, am făcut noi glume că suntem frați din același tată în perioada liceului. Nu am fost niciodată întrebați, pentru că nu semănăm absolut deloc fizic, deși numele de familie coincide, nu cred că s-a gândit nimeni la asta. Dar mai există și alte coincidențe. Suntem amândoi în zodia Fecioară, stăm la două străzi distanță, el este mai mare ca mine cu trei zile, suntem foști colegi de bancă, iar părinții noștri au lucrat în același loc. Sunt mult mai multe lucruri comune decât doar numele de familie care ne leagă”, a spus acesta.

”Ne-am cunoscut când am dat examenul de capacitate, având același nume de familie. Eu urma să mă duc în colegiul în care el deja făcuse clasele 1-8 și, întâmplător, am devenit prieteni. El avea ochi de șoim, se mai „inspira” la geografie, îmi mai arăta și mie, a fost prietenie la prima vedere! Apoi am intrat în aceeași clasă, pentru că ne doream amândoi același profil…și cam asta a fost povestea. Există și o glumă, pentru că în vacanța de vară, înainte să începem liceul, am ieșit la un suc cu viitoarea clasă din care urmă să facem parte. Emi deja îi cunoștea, pentru că erau colegii lui de generală, deja admiși la profilul respectiv pentru care am mai dat un alt examen, fiind vorba de cel mai bun profil din județul Gorj: matematică-informatică, bilingv engleză. Revenind, Emi m-a invitat şi pe mine la un suc cu colegii. Pe vremea aceea eu nu aveam bani și mi-a dat cu împrumut 50 de lei ca să pot să ies și eu în oraș cu viitoarea mea clasă, dar eu nu i-am mai dat banii niciodată înapoi. Și de atunci strigă de banii ăia, cam de 15 ani. Eu am auzit că la 20 de ani se prescriu!”, a mai povestit Cuza.

citește și...