Loredana Groza, despre vaccinare. ”Cred că aici este o datorie etică, morală, umană”
Loredana Groza a fost invitată la emisiunea ”Sinteza Zilei”, de la postul de televiziune Antena 3. Artista a vorbit despre vaccinare și despre implicarea artiștilor în acest demers.
„Dacă tot n-am primit niciodată nimic de la Guvern, măcar din punct de vedere moral aș accepta. Pentru că eu m-am vaccinat, eu cred în asta și cred că oamenii trebuie să se gândească bine când spun nu sau când spun da. Atunci când iei o decizie de acest gen, atât de radicală, trebuie să ai niște argumente care să fie extrem de fiabile și, pentru mine, unul din cele mai importante argumente este nu doar să ne protejăm pe noi, dar să-i protejăm pe cei care nu o pot face nici măcar prin vaccin. Cred că aici este o datorie etică, morală, umană, pe care noi trebuie să o luăm în considerare. Așa cum ne vaccinau de TBC când eram în clasele primare, venea asistenta medicală și ne înțepa, nu exista că a venit mama, tata sau bunica. Trăim într-o lume în care totul se întâmplă cu viteza luminii și aceste studii și rezultate științifice sunt mult mai accelerate decât ce se întâmpla acum 20 sau 30 de ani. Acest vaccin TBC ne-a adus un avantaj față de restul zonei occidentale. Avem un fel imunitate la bază“, a declarat vedeta.
Loredana Groza, despre perioada de pandemie: ”A fost așa un pic ca pe vremea războiului”
Loredana Groza a explicat într-un interviu cum a fost pentru ea perioada de pandemie de coronavirus.
„Am fost și eu la fel de dornică să-mi umplu timpul, să-mi umplu zilele. A fost așa un pic ca pe vremea războiului, dar un război puțin mai pervers și neașteptat. A atacat foarte mult la partea psihică, foarte mulți oameni am văzut că sunt marcați puțin de această distanțare socială. Nu că s-au sălbăticit, dar cred că au dezvoltat niște obiceiuri, unele bune, unele mai puțin bune. Cele bune sunt că am reușit să ne ocupăm ma mult de noi, de familia noastră, de copiii noștri. De spiritul nostru”, a spus Loredana Groza despre cum a perceput perioada de pandemie.
Cântăreața a spus și ce își dorește foarte mult în acest an. „Un 2021 perfect ar fi cu un concert la Sala Palatului, concert pe care trebuia să-l țin în 2020. Două albume-mi doresc, atenție, nu doar unul. Lucrez deja la asta. Călătorii, de ce nu? Să pot să călătoresc din nou fără teama testelor, a carantinei, a blocajelor de genul ăsta. Și pentru fetița mea să-și împlinească și ea visul să se ducă să studieze acolo unde și-a dorit să plece din 2020. Pentru părinții mei să fie sănătoși și să pot să fac oamenii fericiți în continuare. Și să fiu fericită, pentru că dacă nu sunt eu fericită, nu pot să transmit mai departe. Fericirea e contagioasă, e mai contagioasă decât orice virus. Și aș vrea să fiu întotdeauna contaminată de fericire”, a încheiat ea.