Lora, amănunte cutremurătoare despre părinții săi. ”Am atins un prag al durerii atât de mare încât pur și simplu mi s-a transformat tot”

26.10.2021, 16:10
Lora, amănunte cutremurătoare despre părinții săi. ”Am atins un prag al durerii atât de mare încât pur și simplu mi s-a transformat tot”
Lora, amănunte cutremurătoare despre moartea părinților săi. ”Am atins un prag al durerii atât de mare încât pur și simplu mi s-a transformat tot”

Lora, pe numele său real Laura Petrescu, și-a deschis sufletul la podcastul lui Cătălin Măruță. Cântăreața, în vârstă de 39 de ani, a făcut mărturisiri dureroase despre moartea părinților săi. Tatăl său a încetat din viață când ea avea patru ani, iar mama sa a murit anul trecut. ”Am atins un prag al durerii atât de mare încât pur și simplu mi s-a transformat tot”, a declarat Lora.

În urmă cu un an, Lora a trecut printr-o mare suferință, pierderea mamei sale. Mama artistei se lupta de ani de zile cu cancerul. În anul 2013, mama Lorei s-a operat prima dată la Iaşi și a făcut şedinţe de chimioterapie. În 2014, aceasta a suferit o operaţie la nivelul sânilor la Spitalul Universitar Fatih, din Istanbul. În data de 26 ianuarie 2020, mama Lorei s-a stins din viaţă.

Pe tatăl său, Lora l-a pierdut când avea doar patru ani, în urma unui accident. Despre dispariția părinților săi a vorbit artista la podcastul rtealizat de preentatorul de televiziune Cătălin Măruță. „Am atins un prag al durerii atât de mare încât pur și simplu mi s-a transformat tot, minte, spirit, felul în care vorbesc, cum mă exprim, nu mai am ”grețuri”, să zic așa, să vorbesc despre orice subiect dificil”, a declarat Lora, potrivit revistei Unica.

Lora, amănunte cutremurătoare despre părinții săi.  ”După ce a murit tata, nu și-a mai refăcut viața”

„Mama a fost o ființă hipersensibilă. După ce a murit tata, nu și-a mai refăcut viața. L-a iubit foarte mult. Tata a fost medic, chirurg specialist urolog, genul care a intrat cu 10, a terminat cu 10. S-au cunoscut în campus, mama era studentă la Farmacie, amândoi studenți la Iași. Oameni, pe lângă faptul că erau inteligenți, erau și frumoși și talentați, amândoi au avut activități artistice, dar mai mult în vremea liceului, era perioada care era… Nu era vreo industrie în perioada aia”, a mai spus.

„Am crescut la bunici o perioadă, până și-a luat ea toate diplomele să devină farmacist primar și să-și permită să-și cumpere primul apartament în Galați, locul în care am locuit din clasa întâi. A fost greu”, a completat.

Lora, amănunte cutremurătoare despre părinții săi. ”Nimeni n-a fost lângă mine. Nimeni!”

Lora și-a amintit și de perioada grea prin care a trecut când mama sa a fost operată în Turcia. „În cel mai greu moment din viața mea, eram eu cu mama în Turcia. Eram doar noi două, înțelegi?… Când am operat-o și când am plecat în Turcia, eram doar noi două și un prieten care a facilitat discuțiile, Ensar. Din momentul ăla, Ensar e fratele meu. Nimeni n-a fost lângă mine. Nimeni! Nu că m-aș fi așteptat, nu că mi se părea normal, ci vital!… Am clacat în spital. Când am văzut că mama nu mai iese din operație, era să mor. Dacă nu era Ensar și nu venea psihologul să se ocupe de mine, eu acolo muream. Era prima ei operație. N-a fost operată de nimic. N-a fost niciodată în spital. Era prima dată când treceam prin asta și eram singură”, a mai povestit Lora, conform sursei mai sus-menționate.

”Fratele meu aștepta să vină, ca să facem schimb de ture. El nu putea să-și ia liber atât de mult de la muncă. Eu am stat o săptămână, apoi am făcut schimb cu frate-miu. A fost un moment foarte greu. M-am simțit abandonată și neînțeleasă. Nu interesa pe nimeni prin ce trec eu”, a mai spus artista.

citește și...