Lili Sandu își dorește să devină mamă din nou. Ce i-a cerut partenerului ei, pe rețelele de socializare

22.12.2021, 19:57

Lili Sandu este pregătită să devină din nou mamă. Artista a publicat un mesaj pe rețelele de socializare prin care mărturisește că a emoționat-o o fotografie cu doi frați. Mai mult, Lili Sandu i-a cerut partenerului ei, într-un mod subtil, să îi dăruiască un alt copil.

Lili Sandu, în vârstă de 41 de ani, a devenit pentru prima dată mamă în luna august a anului 2020. Artista vrea să îi dăruiască fiului ei un frățior sau o surioară.

Solista a postat miercuri un videoclip în care sunt doi copii mici care se joacă împreună și au grijă unul de altul, astfel că s-a emoționat tare mult când i-a văzut.

Lili Sandu își dorește să devină mamă din nou

Pentru a-și exprima dorința, artista l-a întrebat pe partenerul ei dacă vrea și el să facă un copil cât mai repede.

“O doamne! Vrei să ne mai punem pe treabă încă o dată?! “, a scris Lili Sandu pe Instagram.

Lili Sandu, în rolul de mamă

Vedeta a mărturisit că a devenit foarte iritată din cauza lipsei de odihnă. Artista spunea ca încearcă să rezolve aceste probleme cât mai rapid.

„Sunt foarte irascibilă. Cred că un copil are nevoie de o mamă echilibrată, liniștită, calmă. Este foarte important ca mama să aibă grijă de ea. Am ajuns într-o stare de ușoară bipolaritate. Nu mă plâng, dar este foarte greu. Până la 1 an ne-am ocupat non-stop de Thomas, dar acum am înțeles că e nevoie de ajutor”, a încheiat.

Vedeta este într-o formă excelentă la 41 de ani. Artista este mai în vârstă decât logodnicul ei, Silviu Țolu. Solista a fost criticată în mediul online din cauza diferenței mare de vârstă dintre ea și partener.

„E diferență de 12 ani între noi. Nu ne gândim însă la diferența de vârstă. De multe ori e mult mai matur decât mine, el face 30 de ani acum, în august.

Părinții lui m-au iubit din primul moment. Noi ne înțelegem foarte bine. Bine că, pe la spatele nostru, mai auzeam bărfe că sunt mai mare ca el. Nu am pus presiune de relația noastră încă de la început. Noi am zis că ne vedem, ne iubim, nu ne gândeam la copil. Suntem deschiși în relație”, a spus vedeta.