Lidia Buble, în compania unui milionar din București. Artista s-a despărțit recent de Harlys Becerra

10.12.2021, 15:19

Lidia Buble (28 de ani) își reface viața după despărțirea recentă. Artista a fost văzută într-un restaurant de lux din Capitală, cu un cunoscut om de afaceri.

La câteva zile după ce s-ar fi zvonit că Lidia Buble s-a despărțit de Harlys Becerra, artista a fost văzută în compania unui alt bărbat. Potrivit Mediaflux.ro, Horațiu Nicolau și Lidia Buble s-au întâlnit într-un restaurant de lux din Capitală, iar chimia dintre cei doi este vizibilă. Afaceristul a achitat nota de plată, după care au ieșit din restaurant.

Se pare că Lidia Buble nu este la prima întălnire cu afaceristul. Cei doi au venit separat, dar au plecat împreună.

Gesturile romantice au lipsit

Potrivit aceleiași surse, fostul patron Telesport este îndrăgostit până peste cap de cântăreață, afaceristul a sorbit-o din priviri pe artistă, la ieșirea din restaurant.

Lidia Buble, pe de altă parte,a fost mai reținută și a preferat să adopte o atitudine mai serioasă. Mai mult, Lidia Buble ar fi vrut să ia masa cu milionarul într-un separeu al restaurantului, la etaj, departe de ochii lumii.

Cine este Horațiu Nicolau

Horațiu Nicolau a fost patronul unui cunoscut canal Tv, Telesport. Horațiu Nicolau a devenit unul dintre cei mai potenți oameni de afaceri din România, după ce a realizat aplicația Twelp, un program care ajută șoferii ce se lovesc de probleme tehnice care impun asistența unei companii specializate.

Horațiu Nicolau a fost căsătorit o perioadă lungă cu Andreea, cunoscută și sub numele de Milka. Atunci când a cunoscut-o, Andreea era secretara personală a lui Viorel Păunescu.

Artista s-a despărțit de puțin timp de Harlys Becerra

După o relație eșuată alături de Răzvan Simion, artista a început o poveste de iubire alături de Harlys Becerra. Recent, ea și actorul cubanez Harlys Becerra ar fi pus capăt relației.

Se pare ca motivul despartirii ar fi plecarea Lidiei în competiția Asia Express. Iubitul artistei nu ar fi fost de acord cu plecarea acesteia la “Asia Express”, astfel că a decis să pună punct relației.

Însă, alte informații arată că Lidia Buble este cea care ar fi pus punct relației, din cauza distantei, Harlys locuind fie în Cuba, fie în Ibiza, susțin sursele Ciao.ro. Mai mult, Lidia își dorește să se concentreze pe carieră și are mai multe proiecte în desfășurare.

Nimic nu ar fi semnalat despărțirea dintre cei doi, în contextul în care își făceau declarațîi publice și tatuaje asemănătoare, ca semn al iubirii ce îi lega.

 

 

 

 

 

 

 

citește și...