Larisa Iordache, despre accidentarea de la Olimpiadă și revenirea în competiții. ”Nu mă las eu cu una, cu două”

31.08.2021, 16:14
Larisa Iordache, despre accidentarea de la Olimpiadă și revenirea în competiții. ”Nu mă las eu cu una, cu două”
Larisa Iordache, despre accidentarea de la Olimpiadă și revenirea în competiții. ”Nu mă las eu cu una, cu două”

Gimnasta de performanță Larisa Iordache, medaliată olimpică, mondială și europeană, a făcut declarații despre accidentarea pe care a suferit-o la Olimpiada de la Tokyo. De asemenea, sportiva, în vârstă de 25 de ani, a vorbit și despre revenirea în competiții. ”Nu mă las eu cu una, cu două”, a spus Larisa Iordache.

Larisa Iordache este una dintre cele mai titrate gimnaste din România și din lume. are în palmares numeroase medalii căștigate în marile competiții internaționale. Larisa Iordache nu este doar o gimnastă de succes, ci și una dintre cele mai frumoase sportive de la noi.

Larisa Iordache a acordat un intyerviu pentru revista Viva în cadrul căruia a vorbit despre accidentarea sucferită la Olimpiada de la Tokyo, cânbd nu a mai putut participa în finala de la bârnă, dar și despre momentul în care va reveni în competiții. ”Nu percep totul ca pe un eșec, sub nicio formă. Mai mult, mă gândesc că a fost o șansă nefructificată, pentru că nu am reușit să-mi arăt potențialul maxim încă o dată”, a spus ea.

Larisa Iordache, despre accidentarea de la Olimpiadă și revenirea în competiții. ”Cred în destin! Cred că totul se întâmplă cu un motiv”

Larisa Iordache a explicat că se află în recuperare după accidentarea la gleznă de la Tokyo, însă speră să revină foarte curând în competiții. ”Medicii sunt optimiști, pot spune, sau cel puțin așa cred eu. Este clar că există o problemă reală acolo, însă nu mă las eu cu una, cu două. Urmez un tratament cu plasmă momentan și fizioterapie, am avut și câteva zile de pauză, iar luna ce urmează sper să revin în competițiile internaționale pentru pregătirea de la Campionatele Mondiale, ce vor avea loc în luna octombrie”, a detaliat gimnasta.

”Cred în destin! Cred că totul se întâmplă cu un motiv. Nu m-aș certa niciodată cu Dumnezeu fiindcă știu că viața are un sens pentru fiecare dintre noi, iar oamenilor puternici li se dau momentele de genul acesta pentru a deveni și mai puternici sau pentru a învăța să se descurce în situațiile critice. Eu am învățat să iau totul așa cum vine și să pun în practică experiența pe care am acumulat-o până acum. Și sunt sigură că mai am foarte mult de învățat”, a încheiat sportiva.

Cum a ajuns Larisa Iordache să practice gimnastica

 

Larisa Iordache a povestit cum a apărut pasiunea ei pentru gimnastica artistică.

”Da, de la 5 ani am început gimnastica. Anterior, mama m-a dus la balet, însă mie nu mi-a plăcut, nu m-a atras, eu eram un copil mai energic, mai zbuciumat. Am renunţat, am zis că nu-mi place şi asta a fost. Mama a fost de acord. Am ajuns la gimnastică dintr-o întâmplare. Prima mea antrenoare, cea care m-a descoperit, a fost Maria Câmpeanu Cilişteanu. Era în parcul Carol cu copiii ei, eu eram cu mama şi cu fratele meu, eram pe role, încercam să-mi recuperez punga de pop-corn de la fratele meu. Mi-o furase şi eu îl alergam pe role. Atunci m-a văzut doamna Mariana, a mers la mama, a întrebat-o dacă nu cumva ar vrea să fac vreun sport. I-a propus atunci să mă aducă la gimnastică, să încercăm. În prima zi, am mers cu bunica la sală, dar n-am vrut să intru. Apoi, după vreo trei, patru zile mi-am făcut curaj, i-am zis mamei că aş vrea să încerc. Aşa a început, n-am mai ieşit din sală. Am simţit o atracţie inexplicabilă atunci. Altfel, aş fi renunţat din prima, cum s-a întâmplat cu baletul”, a explicat ea.

citește și...