La ce intervenție a recurs Iulia Albu. ”Am decis să scap de ele asumat și corect”
Fashion-editorul Iulia Albu a explicat că s-a lăsat pe mâna specialiștilor. Vedeta a dezvăluit la ce intervenție a recurs.
Iulia Albu le-a mărturisit celor care o urmăresc pe rețelele de socializare la ce intervenție a recurs pentru a scăpa de anumite imperfecțiuni. Este vorba despre niște vinișoare de pe obraji.
”Operații estetice? Mmm… nu chiar, însă trebuie să vă fac o confesiune… NIMENI nu este perfect. Și de ce ar vrea cineva să fie, până la urmă? Ador suma “imperfecțiunilor” mele. Mai puțin gleznele, de care m-am ocupat și mă voi mai ocupa și niște enervante vinișoare de pe obraji, dobândite Dumnezeu știe cum. Sinceră să fiu, chiar nu îmi amintesc cum au apărut și când, ci doar că săptămana trecută am decis să scap de ele asumat și corect. Mai am 2 ședințe până că eu și ele să ne luăm la revedere definitiv, însă începutul este al naibii de promițător. Mai trebuie să mă ocup de o rozacee sâcâitoare,din fericire nu foarte avansată, să descopăr un sport pe care îl pot face de acasă și gata, mă declar satisfacută ?”, a spus Iulia Albu.
Iulia Albu este mama unei fetițe
Iulia Albu a fost căsătorită cu Mihai Allbu, însă cei doi au ajuns la divorț. Din mariajul lor a rezultat o fiică, Mikaela. Aceasta a împlinit 11 ani luna aceasta.
Într-un interviu din urmă cu ceva timp, Iulia Albu vorbea despre rolul de mamă.
„Nu sunt cea mai bună mamă, cu siguranță. Din punctul meu de vedere, o mamă bună petrece foarte mult timp cu copiii ei. Eu nu sunt una dintre acele mame. Le respect enorm pe cele care decid să își crească astfel copiii, dar pur și simplu nu sunt eu acel gen de persoană. Îi ofer fiicei mele tot ce își dorește, în măsura în care merită. Eu pentru ea sunt ce a fost mătușa mea pentru mine. Să vedem cum va evolua această relație și pe viitor. Problematic va fi când va face 14 ani. Mikaela e un copil frumos și inteligent, care are parte de o educație pe care mulți copii cred că ar trebui să o aibă”, spunea vedeta.