La ce intervenție a recurs Culiță Sterp înainte de ”Survivor România”

10.06.2021, 13:56
La ce intervenție a recurs Culiță Sterp înainte de ”Survivor România”

Înainte de a participa la competiția ”Suervivor România”, Culiță Sterp a recurs la o intervenție estetică.

Culiță Sterp a dezvăluit că, în urmă cu șapte luni, și-a făcut impant de păr. Acum, cântărețul a mers din nou la specialist pentru că, din cauza condițiilor din Republica Dominicană, podoaba capilară a acestuia a avut de suferit.

“La 7 luni după implant, părul meu arată bine, chiar dacă nu a văzut cinci luni șamponul, decât apa. Am venit să fac niște injecții mici că mi s-a cam rărit părul. De fapt, așa era, dar cum nu m-am spălat cinci luni de zile decât cu apă de mare, am venit să-l reparăm”, le-a transmis Culiță Sterp celor care îl urmăresc în mediul online, potrivit kanald.ro.

Culiță Sterp urmează să devină tătic

Culiță Sterp a fost unul dintre concurenții care au făcut parte din echipa Faimoșilor de la emisiunea ”Survivor România”. Acesta a fost descalificat din competiție, după ce a mărturisit că nu mai vrea să participe la concurs pentru că își dorea enorm de mult să fie alături de iubita sa, Daniela Iliescu, care este însărcinată și urmează să nască în curând.

Acum, Culiță Sterp este mai fericit ca niciodată. A ajuns acasă, în Hațeg, alături de iubita sa, Daniela.

 

“Este cea mai grea perioadă din viața mea. Eu, când am plecat la Survivor, am crezut că nu voi rezista mai mult de două, trei luni. Când am văzut că s-au făcut cinci luni, am zis: aoleo, se naște băiatul meu! Mai ales în ultima lună, o visam pe Daniela. Am visat că a născut și că băiatul meu avea 7 ani și a venit la Survivor. Îmi statea gândul numai acasă. Nu mai puteam continua. Aici e premiul Survivor, la ea în burtă! Mama și-a dorit să vin cu trofeul acasă, dar a recunoscut și ea că trofeul meu e copilul. Dacă nu era situația de așa natură, mă vedeam câștigător! Aveam foarte mulți susținători, mă votau și mai tare când am zis că vreau să plec. Am slăbit 17 kilograme în Dominicană. Am avut 105 când am plecat, și acum am 88”, a declarat Culiță Sterp la o emisiune de televiziune.

citește și...