Silvia Ioniță a dat jos 10 kilograme. ”Sunt oameni care îmi spun că am exagerat, că sunt prea slabă”

08.05.2021, 14:39
Silvia Ioniță a dat jos 10 kilograme. ”Sunt oameni care îmi spun că am exagerat, că sunt prea slabă”
Silvia Ioniță a dat jos 10 kilograme. ”Sunt oameni care îmi spun că am exagerat, că sunt prea slabă”

Silvia Ioniță, prezentatoaeea jurnalului de știri de la postul de televiziune Kanal D, a reușit să slăbească zece kilograme.

Vedeta de televiziune Silvia Ioniță a slăbit zece kilograme în ultima perioadă de timp.

Prezentatoarea principalului jurnal de știri de la Kanal D a explicat cum a reușit să dea jos kilogramele în plus. Aceasta cântărește acum 55 de kilograme.

Silvia Ioniță a dat jos 10 kilograme. ”Mi-a luat ceva timp doar să mă hotărăsc să încep dieta”

Silvia Ioniță a dat detalii despre cum a slăbit într-un interviu pentru click.ro. Vedeta de televiziune a afirmat că i-a luat mult până să se hotărască să înceapă dieta.

”Efortul de a slăbi aceste kilograme nu a fost mic. Mi-a luat ceva timp doar să mă hotărăsc să încep dieta şi un an să ajung la forma aceasta. Dar, odată hotărâtă, nu m-am mai alintat cu pauze dese sau alte scuze. Sunt destul de activă, nu ocolesc mersul pe jos într-un ritm alert, urcatul scărilor chiar dacă funcţionează liftul şi tot felul de alte activităţi care implică mişcarea”, a declarat prezentatoarea TV.

“Iar în alimentaţie fug de E-uri! Magia a fost făcută de Sonia Burtic, minunata mea prietenă nutriţionist, care a făcut dieta: trei mese pe zi (când am timp) şi o gustare opţional! N-am eliminat decât fast food-ul şi am micşorat drastic porţiile de dulce şi de pâine. Ba chiar am adăugat în alimentaţie fructe, legume şi salate spre care altă dată nu mi-aş fi întors privirea – ţelină, gulie, rucola, spanac, papaya, kiwi”, a completat aceasta.

Silvia Ioniță a mărturisit că există multe persoane care îi spun că a exagerat cu slăbitul. “Sunt oameni care-mi spun că am exagerat, că sunt prea slabă, ba chiar urâtă aşa”, a dezvăluit ea.

citește și...