Înmormântarea Prinţului Philip: de ce William și Harry nu vor sta împreună la funeralii! Programul complet al ceremoniei

17.04.2021, 13:42
Înmormântarea Prinţului Philip: de ce William și Harry nu vor sta împreună la funeralii! Programul complet al ceremoniei
Înmormântarea Prinţului Philip: de ce William și Harry nu vor sta împreună la funeralii/ foto: profimedia

Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a, va fi condus pe ultimul drum, sâmbătă (17 aprilie), la Capela Sfântul Gheorghe de la Castelul Windsor, începând cu ora locală 15.00 (n.r. 17:00 ora României). 

Prințul Philip al Marii Britanii a murit la vârsta de 99 de ani, pe 9 aprilie, la aproape o lună de când fusese externat de la spital.

Soțul Reginei Elisabeta a II-a va fi înmormântat într-un cadru restrâns din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Din păcate, la funeraliile Prinţului Philip vor participa doar 30 de persoane.

Regina Elisabeta îi va respecta ultimele dorințe ale Prinţului Philip

foto: profimedia

Printre cei care vor putea participa la slujbă se numără cei patru copii și nepoții ducelui, dar și trei rude din Germania. Membrii familiei regale au fost anunțați că vor purta măști de protecție și vor sta la distanță.

Sicriul ducelui de Edinburgh, depus în Capela Privată a Castelului Windsor până în ziua înmormântării, va fi mutat de un grup de membri ai The Queen’s Company (Compania Reginei), Primul Batalion al Gărzii de Grenadieri. După slujba religioasă, , sicriul va fi depus în Cavoul Regal amenajat în interiorul Capelei St. George.

Fanfara Gărzii de Grenadieri, al cărei colonel a fost ducele de Edinburgh timp de 42 de ani, va conduce procesiunea.

William și Harry nu vor sta împreună la funeralii

De asemenea, nepoții Prințului Philip, prinţii William şi Harry nu vor putea să meargă unul lângă altul după coşciugul bunicului, la ordinul Reginei Elisabeta a II-a.

„Îi vom vedea pe prinţii Harry şi William la funeralii, dar nu vor fi chiar unul lângă altul, ci în linie, separaţi de Peter Phillips, vărul lor”, a transmis Max Foster, corespondent CNN, pentru presa internațională.

Se pare că această ‘despărțire’ a prinților a fost cauzată de scandalul provocat de Prințul Harry şi soţia sa, Meghan Markle, cu interviul pe care l-au acordat recent lui Oprah Winfrey, în SUA, în care au adus critici familiei regale.

Din primele informații relatate de presa internațională, Regina va respecta ultimele dorințele ale soțului său, care și-a plănuit cum vor decurge funeraliile sale.

Cum se va desfășura ceremonia

De asemenea, Regina Elisabeta a dat ordin ca toți membrii familiei regale să poarte haine civile pentru a elimina orice diferență între nepoții ei, Prințul William și Harry.

Se pare că Prinţul Philip s-a gândit la toate amănuntele pentru înmormântarea sa. El și-a dorit ca Regina Elisabeta să ia parte la cortegiu într-un Bentley, iar el însuși să fie condus pe ultimul drum într-un Land Rover verde militar.

„Va fi evenimentul pe care şi l-ar fi dorit ducele: măsurat, ordonat, disciplinat, cel mai bun omagiu pe care i l-ar fi putut aduce forţele armate”, a declarat Alastair Bruce, comentator Sky News.

Strănepoții Prințului Philip, Prințul George și Prințesa Charlotte, nu vor participa la slujba de înmormântare. Tot din cauza pandemiei de coronavirus, participanţii nu vor cânta la funeraliile Prinţului Philip. Ceremonia de înmormântare poate fi urmarită în direct pe Youtube.

El a fost cel mai longeviv consoart al națiunii și a fost căsătorit cu Regina timp de 73 de ani.

citește și...