Informație de ultimă oră în legătură cu vaccinul românesc împotriva coronavirusului. Când va fi disponibil

27.06.2020, 11:19
Informație de ultimă oră în legătură cu vaccinul românesc împotriva coronavirusului. Când va fi disponibil
Informație de ultimă oră în legătură cu vaccinul românesc împotriva coronavirusului. Când va fi disponibil/ foto: pixabay

Informație de ultimă oră în legătură cu vaccinul românesc împotriva coronavirusului! Cercetătorii români din Timișoara au mărturisit că acesta va urma să fie scos pe piață anul viitor, după cum anunță medicul Virgil Păunescu.

Proiectul este unul comun între institutele Oncogen și din Timișoara și Cantacuzino din București.

Acesta va fi administrat sub forma unui spray nazal, iar proiectul de trei milioane şi jumătate de lei este finanţat de Ministerul Educaţiei şi realizat de Centrul de Cercetare Oncogen din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Când va fi disponibil pentru cetățeni

În prezent, cercetările se fac la Institutul Oncogen din Timișoara! Directorul Oncogen, doctorul Virgil Păunescu, a declarat că vaccinul ar putea fi pe piață în 2021.

‘Vaccinul e gata şi acum şi lucrăm pe celule. Nu poate fi folosit până nu primim toate aprobările şi nu urmăm paşii. Vaccinul ca atare trebuie să treacă prin 3 faze Cu exactitate, sper, în două-trei luni să obţinem acordul pentru studiul de fază I, care înseamnă câteva zeci de voluntari. Dacă nu păţesc nimic şi lucrurile merg bine, pentru că se testează toxicitatea, primeşti avizul pentru studiul de fază II.

Dacă lucrurile vor merge bine, probabil că la anul va fi pe piață. Calea de intrare fiind nazală, oculara şi digestiva în momentul în care dai, cum mi-am pus eu picături, vaccinul s-a dus în nas, s-a adus în tubul digestiv şi am avut şi tulburări digestive şi îţi protejează şi ochii, deci protejează toate căile de intrare’, a declarat Păunescu, scrie Capital.ro.

Și-a administrat vaccinul împotriva coronavirusului

Medicul imunolog Virgil Păunescu a declarat că a testat vaccinul pe el însuși, pentru a observa efectele. Dezvoltarea vaccinului românesc împotriva coronavirusului a început în ianuarie.

‘Mi-am administrat vaccinul pe care am anunțat că l-am pus la punct încă din luna februarie. Între timp am primit substanțele, proteinele care compun acest vaccin, și pentru că vrem să colaborăm, și vom colabora cu Institutul Cantacuzino ne-am gândit să îl facem cât mai simplu posibil. Se administrează sub formă de aerosol sau de picături. Eu mi-am administrat picături intranazale într-o soluție de vitamina A’, spunea Virgil Păunescu, în urmă cu mai bine de două luni.

citește și...