Ilona Brezoianu se alătură emisiunii ”iUmor” în postura de prezentator. ”Am zis să fac o faptă bună”

09.02.2022, 13:40
Ilona Brezoianu se alătură emisiunii ”iUmor” în postura de prezentator. ”Am zis să fac o faptă bună”
Ilona Brezoianu se alătură emisiunii ”iUmor” în postura de prezentator. ”Am zis să fac o faptă bună”

Din 11 februarie, ”iUmor” va debuta cu cel de-al 12-lea sezon, de la 20:30, la Antena 1. Ilona Brezoianu se va alătura echipei iUmor pe parcursul întregului sezon, la Antena 1. Debutul sezonului 12 ”iUmor” vine cu noutăți și în culisele emisiunii ”iUmor”. Dan Badea, unul dintre prezentatorii emisiunii, a fost nevoit să se carantineze în vacanța exotică în care se afla alături de soția sa.

Întrucât filmările ”iUmor” erau pe cale să înceapă, cea care a răspuns invitației de a prezenta emisiunea alături de Șerban Copoț a fost Ilona Brezoianu. Actrița a declarat: ”Îmi place foarte mult idea de a prezenta iUmor, mai ales că eu și Șerban am mai prezentat împreună o emisiune (pe care nu că zic eu, dar e musai să o urmăriţi din 16 februarie, la Antena 1) și avem o chimie, chiar dacă am filmat un singur sezon la Stand-up Revolution. Mă bucur mult că m-am întâlnit cu Mihai într-un alt context față de cum îl știam până acum. Un alt element surpinzător pentru toată lumea este felul în care arăt în cadrul acestei emisiuni, s-au făcut și glume pe acest subiect, că sunt mai elegantă ca niciodată. Mi-e dor de Dan Badea în emisiunea asta și sigur el este cel mai potrivit acestui context, dar am zis să fac o faptă bună și să îl ajut la nevoie, așa că o să vin cu ceva în plus pentru cei de acasă. Sper ca prezența mea aici să fie o surpriză plăcută pentru telespectatori și aș vrea să fac schimb cu Dan, când se întoarce el la emisiune să plec eu în vacanță într-o țară exotică”.

Deoarece Ilona Brezoianu s-a integrat foarte bine în echipa ”iUmor”, aceasta va fi alături de Dan Badea și Șerban Copot, dar și alături de cei patru jurați ai emisiunii pe tot parcursul sezonului 12. iUmor 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.

”iUmor” revine cu cel de-al 12-lea sezon. Numere care mai de care pentru a impresiona jurații

Pentru cel de-al 12-lea sezon, cei trei jurați – Delia, Cheloo, Mihai Bendeac –  și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații ”iUmor” , concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Personajele istorice și invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

 

”iMai Mult Umor” revine cu un nou sezon, iar actorul Vlad Drăgulin va da viață unui alt personaj ce va urmări îndeaproape culisele emisiunii iUmor. Serialul iMai Mult Umor, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe Antenaplay.ro.

 

citește și...