Gestul făcut de iubitul milionar, după ce Alina Vidican i-a cerut acordul lui Borcea să se logodească cu el
Alina Vidican și-a refăcut viaţa în Statele Unite ale Americii, la cinci ani de la divorțul de Cristi Borcea. Se pare că fosta doamnă Borcea s-a logodit deja cu un milionar brazilian, însă nu înainte de a-i cere acordul tatălui copiilor săi.
Alina Vidican este mai fericită ca oricând la brațul noului său iubit! În plus, ea s-ar fi logodit cu actualul partener, iar Cristi Borcea i-a dat binecuvântarea.
Alina Vidican s-a logodit cu iubitul brazilian
Claude este noul amorez al Alinei Vidican și pare că nu a fost deranjat de faptul că iubita lui i-a cerut acordul fostului soț.
Mai mult de atât, cei doi au petrecut de zor la restaurantul din Miami pe care fosta soţie a lui Cristi Borcea îl conduce. Claude a și dansat chiar pe ritmuri de muzică populară românească, alături de Alina Vidican, semn că relația dintre ei merge ca pe roate, scrie Fanatik.
Cristi Borcea ar fi fost sunat de Alina Vidican pentru a-i cere acordul să-și oficializeze relaţia cu Claude, un milionar brazilian, stabilit în Florida. Alina Vidican și Claude s-au cunoscut când blondina și-a cumpărat un Ferrari în valoare de 200.000 de euro.
“Claude este brazilian la origine, e născut în Sao Paulo. A fost căsătorit câțiva ani, a divorțat, și s-a stabilit în Florida. Alina i-a cerut părerea lui Cristi Borcea, așa cum e normal, având în vedere că sunt, împreună, părinții a doi copii. Cristi nu s-a opus, i-a spus doar să fie atentă și să cumpănească bine decizia și să fie atentă la relația lui Claude cu cei doi copii ai lor”, a precizat un apropiat al Alinei Vidican pentru sursa mai sus citată.