George Burcea instigă la violență domestică în mediul online: ”Vă doresc să aveți bărbați care să vă ia la palme. Cu mese, cu scaune, cu capace”

23.11.2021, 20:38
George Burcea instigă la violență domestică în mediul online: ”Vă doresc să aveți bărbați care să vă ia la palme. Cu mese, cu scaune, cu capace”
Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea s-ar fi încheiat. ”A durat așa de mult pentru că Buftea e foarte departe de București, iar informațiile ajung acolo distorsionate”

George Burcea și-a șocat fanii cu un clip în care îndeamnă bărbații să-și bată partenerele, deoarece acest lucru ar “merita” femeile ce l-au ironizat.”Voi mă înjurați că eu gătesc? Păi, fetelor, repet, vă doresc să aveți bărbați care, în momentul în care vin de la muncă, să vă ia la palme. Cu mese, cu scaune, cu capace”, a spus Geroge Burcea în filmarea sa, pe TiKTok. Fanii au fost extrem de revoltați și șocați de discursul actorului.Mai mult, activista Alina Dumitriu va depune o plângere penală împotrivă actorului..

Actorul a postat pe TikTok un clip în care îndeamnă bărbații să-și bată cu sălbăticie partenerele. Ulterior, actorul a șters postarea.

Reacția actorului vine după ce femeile l-au ironizat în mediul online pentru că a declarat că îi place să gătească. Mai mult, actorul mărturisește că și bunica sa era victima violenței domestice.

“Fraților, dacă le place mai mult un bărbat care le bate decât unul care le ajută în casă… dați-le ce merită, brooo.
Eu lupt cu voi și voi mă înjurați că eu gătesc, mă jigniți că eu gătesc, băi fetelor vă doresc să aveți bărbați care în momentul în care vin de la muncă să vă ia la palme. Cu mese, cu scaune, cu capace, cum îi dădea bunicul bunicii mele. Vă doresc capace în cap pentru că se pare că asta meritați, sincer. Unele femei asta merită, bro. În momentul în care vedeți un copil de 33 de ani că sare în apărarea voastră a femeilor, voi spuneți „da băi, dar gătește, pămpălache. Bărbați, bateți-le. Dacă nu e ciorba fierbinte, sau mămăliga nu e fierbinte, bateți-le, bro, ca asta merită probabil, iertați-mă. Să ajung pe tot TikTok-ul și pe tot internetul din România…”, a afirmat George Burcea.

Scriitorul Andrei Ruse condamnă declarațiile făcute George Burcea

George Burcea a publicat o carte în care condamnă violența domestică, volum intituat „Scrisoare către Ceaușescu”. Cartea prezintă situațiile dramatice prin care mama actorului, terorizată de soțul ei, a trebuit să treacă în anii de final al dictaturii comuniste.

„Nu cred că am văzut un gest mai imatur și odios împotriva a fix ceea ce vrei să promovezi: lupta împotriva violenței domestice. Am decis să public la Hyperliteratura romanul „Scrisoare către Ceaușescu” pentru că mi s-a părut că e o carte plină de emoție, care arată drama unei familii prinsă în vârtejul nesfârșitelor bătăi și abuzuri, „bonus” problema eternă a alcoolismului. Și am zis, da: o astfel de carte, scrisă de o persoană cu oarece impact în conștiința publică, chiar poate aduce schimbări.

Nu, dragilor, nu sunt de acord sub nicio formă cu ce a zis George Burcea. Voi avea una-două, zece, dacă va fi nevoie, discuții cu el, încât să înțeleg că a fost o greșeală. O rătăcire. Vreau să fie așa. În caz contrar, cu siguranță voi opri această colaborare, pentru că prin Hyperliteratura mi-am propus o sumedenie de lucruri (promovarea autorilor români, promovarea istoriei corecte a României, promovarea marketingului și comunicării românești mai nou, promovarea poveștilor românești per total), dar în niciun caz să fie agresate femeile, oricât de „românesc” ar părea acest lucru.”, a declarat Andrei Ruse, pe contul personal de Facebook.

Derapajul actorului a fost semnalat de activista Alina Dumitriu, care a menționat, pe Facebook, că va depune o plângere penală pentru instigare la violență.

citește și...