Gafa incredibilă a Rusiei: a publicat cifrele incredibile ale soldaților morți sau dispăruți în Ucraina! Numerele sunt uriașe
Publicația pro-Kremlin Readovka a publicat o postare pe pagina sa în seara zilei de 21 aprilie, în care, citând un briefing închis al Ministerului rus al Apărării, s-a afirmat că pierderile armatei ruse în Ucraina s-au ridicat la 13.414 de persoane, și încă vreo șapte mii de oameni erau dispăruți. Postarea a fost publicată în grupul VKontakte, dar apoi a fost ștearsă.
Potrivit raportului inițial, care citează „un briefing închis al Ministerului Apărării al RF”, care a fost păstrat în arhiva web, arată că pierderile armatei ruse în Ucraina se ridică la 13.414 persoane, iar alte 7.000 de persoane ar fi date dispărute. De asemenea, a vorbit despre 116 morți și peste 100 de membri ai echipajului dispăruți ai crucișatorului scufundat ”Moskva”.
În seara zilei de 21 aprilie, pe rețelele de socializare ale lui Readovka a fost publicată o postare, în care, cu referire la un anumit „briefing închis al Ministerului Apărării”, care a dat cifre semnificative pentru pierderile recente ale armatei ruse.
Guvernul rus a publicat cifrele incredibile ale soldaților morți sau dispăruți în Ucraina
„Într-o informare cu ușile închise, Ministerul rus al Apărării a anunțat datele despre pierderile din timpul operațiunii speciale (denumirea oficială la Moscova a invaziei Ucrainei – n.red.) de pe teritoriul Ucrainei. Pierderile iremediabile de partea rusă sunt în număr de 13.414 soldați. În jur de încă 7.000 de oameni sunt considerați dispăruți. Victimele de pe crucișătorul Moskva au fost, de asemenea, anunțate: 116 morți sunt confirmați, mai mult de 100 de oameni sunt considerați dispăruți. Ministrul apărării a anunțat că e dificil de calculat numărul morților, ținând cont de intensitatea ostilităților și inaccesibilitatea la toate cadavrele de pe câmpurile de luptă.”, e textul publicat de Readovka.
Postarea a fost ștearsă la scurt timp după, dar este disponibilă în Arhiva Web . Mai târziu, Readovka s-a justificat: ei spun că pagina lor a fost spartă de hackeri.
Ce cifre a prezentat Ministerul ucrainean al Apărării
Ministerul ucrainean al Apărării anunțase pe 21 aprilie că rușii au pierdut în jur de 21.000 de oameni în luptele din Ucraina, număr similar cu cel prezentat acum la Moscova. Acolo unde, însă, niciodată în mod oficial, în comunicate pentru presă, nu au fost recunoscute aceste pierderi. Kremlinul nu a furnizat oficial un număr total al pierderilor de vieți omenești de la startul invaziei Ucrainei.
De asemenea, în prima săptămână de război din Ucraina, Ministerul rus al Apărării că va compensa moartea celor 5.000 de soldați ruși decedați în Ucraina.