FOTO / Trei ediţii speciale de roast – Râzi cu ROaST, la Antena 1

22.11.2021, 12:24
FOTO / Trei ediţii speciale de roast – Râzi cu ROaST, la Antena 1

De ziua ei, Antena 1 sărbătoreşte în familie, cu un festival de râs şi distracţie, oferindu-le telespectatorilor trei ediţii speciale de roast – Râzi cu RoaST! Astfel, pe 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie, de la ora 16:00, la Antena 1 e ”roast” de comedie. Timp de trei zile, vedetele vor demonstra că au simţul umorului şi se vor întrece în discursuri care mai de care mai usturătoare.

Pe 29 noiembrie, Mihai Morar şi Daniel Buzdugan vor spune: „Râzi cu RoaST de ziua noastră!”, iar lor li se vor alătura vedetele Antena 1 care vor lua la ”roast” chiar emisiunile staţiei. Morning show, cooking show, talent show, reality show, niciunii nu vor scăpa de aciditatatea colegilor lor. Vedetele vor avea cuvântul, iar autoironia va declanşa comedia, de la ora 16:00, la Antena 1.

Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, e RoaST de Sărbătoare, iar vedetele au pregătit momente speciale de roast şi stand-up, inspirate de locurile lor natale. Mihai Morar şi Daniel Buzdugan vor aduce în faţa telespectatorilor celebrităţi din toate colţurile ţării, care nu se vor sfii să dea din casă la „Râzi cu RoaST, de Sărbătoare!”, iar glumele despre olteni, moldoveni sau ardeleni se vor regăsi din plin, de la ora 16:00, la Antena 1.

Trei ediţii speciale de roast – Râzi cu ROaST, la Antena 1. De 1 decembrie, roast cu personaje istorice

Pe 1 decembrie, comedia face istorie, iar Şerban Copoţ şi Dan Badea spun „România, Râzi cu RoaST!”. Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas prezent în mintea tuturor românilor îşi vor face apariţia pe scena show-ului, iar dezvăluirile lor vor face deliciul publicului.

Regina Maria, Mitza Biciclista, Nicolae Ceauşescu, Ion Creangă, George Enescu sau chiar Burebista se vor prezenta în faţa celor trei juraţi iUmor, Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac cu momente savuroase, într-o ediţie specială de roast, difuzată de ziua României, de la ora 16:00, la Antena 1.