FOTO / Cele mai fierbinți ipostaze în care a apărut Alexandra Stan. Vedeta și-a etalat formele în toată splendoarea!
Cântăreața Alexandra Stan și-a încântat fanii deloc puțini la număr cu fiecare apariție a sa în mediul online, acolo unde s-a afișat în ipostaze extrem de provocatoare.
Alexandra Stan este posesoarea unui trup cu forme mai mult decât apetisante, pe care știe foarte bine cum să și-l pună în valoare și cum să atragă imediat atenția celor care o urmăresc în mediul online.
În ultima perioadă de timp, cântăreața și-a încântat admiratorii cu apariții extrem de provocatoare, în care și-a etalat formele în ținute sumare sau în costum de baie. Vedeta a pozat astfel încât să-și scoată cât mai bine în evidență formele cu care a fost înzestrată de la Mama Natură. Fotografiile Alexandrei Stan adunat numeroase like-uri de la cei care îi urmăresc activitatea pe rețelele de socializare.
Cine este Alexandra Stan
Alexandra Stan are 31 de ani și este una dintre cântărețele din industraia muzicală din România care a reușit să se impună și în străinătate. A lansat single-ul „Lollipop ” spre finalul anului 2009. Melodia a avut un mare impact în România la începutul anului 2010, urcând în topurile radiourilor și ajungând până pe locul 18 în Romanian Top 100.
Al doilea single, „Mr. Saxobeat”, s-a bucurat de un succes internațional enorm, devenind un hit. S-a vândut în aproape 1.000.000 de exemplare în mai puțin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de țări, cum ar fi Noua Zeelandă, Marea Britanie și în top 30 în Australia, Canada și Statele Unite. Solista a lansat albumul de debut în august 2011, numit ”Saxobeats”. Acesta a fost un succes comercial, clasându-se în Top 40 al albumelor în țări precum Germania, Finlanda sau Elveția, în Japonia ajungând în Top 20.
În iunie 2013, Alexandra Stan a fost spitalizată și concertele au fost amânate. Alexandra Stan l-a acuzat pe Marcel Prodan că a bătut-o. Artista a fost internată la spitalul din Medgidia pentru îngrijiri medicale.