Fostul președinte Emil Constantinescu, operat la Spitalul Militar

08.07.2020, 15:35
Fostul președinte Emil Constantinescu, operat la Spitalul Militar
Fostul președinte Emi Constantinescu, operat la Spitalul Militar

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a fost operat la Spitalul Militar din Capitală. Acesta a suferit un accident casnic.

Emil Constantinescu, fostul președinte al României, și-a fracturat clavicula și glezna în urma unui accident casnic. Acesta a fost operat la Spitalul Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

Potrivit Agerpres, fostul şef de stat a alunecat, săptămâna trecută, pe o suprafaţă spălată cu detergent. În prezent, continuă recuperarea medicală la reşedinţă, pentru o perioadă de o lună şi jumătate.

“Preşedintele Constantinescu transmite toată aprecierea sa şi cele mai călduroase mulţumiri echipei de medici, asistente şi infirmiere din Secţia Ortopedie, condusă de doctorul Marius Stănescu. Mulţumiri doamnei prof. dr. Mariana Jinga, director medical al spitalului şi şef al Clinicii de Medicină Internă. Preşedintele Constantinescu mulţumeşte, de asemenea, Serviciului de Protecţie şi Pază pentru sprijinul acordat“, se arată într-un comunicat, confom sursei citate.

Căsătorit din anul 1963

Emil Constantinescu a fost președinte al României în perioada 1996-2000. Acesta este căsătorit cu Nadia Ileana Bogorin, o prezență extrem de discretă în ceea ce privește aparițiile publice. Cei doi sunt căsătoriți din anul 1963 și au împreună doi copii, Dragoș și Norina.

Fosta primă a doamnă a României a fost jurist de profesie. Nadia Ileana Bogorin l-a întâlnit pe cel ce avea să-i devină soț pe băncile școlii, în perioada studenției, ambii urmând cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Nadia Constantinescu a fost mereu alături de soțul său, Emil Constantinescu, chiar și atunci când s-a scris că acesta ar fi avut o aventură cu actrița Rona Hartner.

Ce pensie are fostul președinte al României Emil Constantinescu

În fiecare lună, Emil Constantinescu primește în jur de 13.000 de lei de la stat. Pensia sa după cariera de profesor universitar este de 5.000 de lei, iar indemnizația pe care o încasează ca fost șef de stat este de peste 8.000 de lei, scria click.ro.

citește și...