Florin Condurățeanu, condus pe ultimul drum! Mesajul sfâșietor al lui Dan Diaconescu: ‘În ultimii ani mi-a fost ca un tată’

01.07.2021, 10:13
Florin Condurățeanu, condus pe ultimul drum! Mesajul sfâșietor al lui Dan Diaconescu: 'În ultimii ani mi-a fost ca un tată'
Florin Condurățeanu, condus pe ultimul drum! Mesajul sfâșietor al lui Dan Diaconescu: 'În ultimii ani mi-a fost ca un tată'

Florin Condurățeanu a murit la 71 de ani în urma unui stop cardio-respirator. Trupul neînsuflețit a fost depus la sala de marmură de la Casa Presei, acolo unde lumea a venit să-i aducă un ultim omagiu. Florin Condurățeanu va fi înmormântat joi, 1 iulie. 

Numeroase personalități din România au venit să-și ia rămas bun la catafalcul celui care a fost Florin Condurățeanu. Dan Diaconescu, fostul boss de la OTV, și-a luat și el adio de la prietenul lui.

Florin Condurățeanu, înmormântat la Cimitirul Bellu

“Eu îi spuneam „Îngerul”. În ultimii ani mi-a fost ca un tată. Mă suna şi mă întreba când mi se ridică interdicţia, când deschid televiziunea, când refacem partidul politic. Eu îl sunam cu diferite probleme. În acest moment, în memoria lui, eu încalc interdicţia. Am interdicţia de a vorbi în public, dar mă risc pentru Florin Condurăţeanu”, a declarat Dan Diaconescu, la România TV.

Florin Condurățeanu va fi condus pe ultimul drum, joi (1 iulie). Înmormântarea va avea loc de la ora 11.00, la Cimitirul Bellu.

Fiul jurnalistului, distrus de durere

Fiul jurnalistului, Răzvan Condurățeanu, a transmis ultimele informații referitoare la înmormântarea tatălui său.

“Miercuri, de la ora 19.00, trupul lui Florin Condurățeanu va fi depus la capela Comitirului Bellu, unde va avea loc și o slujbă, de la ora 21.00. Joi, slujba de înmormantare va avea loc cu începere de la ora 11.00 Florin Condurățeanu e o poveste. Mi -am dat seama că aș putea să scriu o carte”, a anunțat fiul regretatului jurnalist, într-un interviu pentru Antena Stars.

Și Carmen Tănase a mers la căpătâiul lui Florin Condurățeanu pentru a-și lua “Adio” de la marele jurnalist.

„Nedrept, neașteptat … e greu de crezut că Florin este acolo. Eu îi datorez viața mamei mele lui Florin Condurățeanu. Mama mea va împlini peste o lună 90 de ani datorită lui. El i-a salvat viața. probabil că sunt enorm de mulți oameni care spun lucrul ăsta despre el. Am întâlnit un om perfect, dacă pot să spun așa, un om care n-a greșit niciodată față de nimeni cu nimic și pentru care cred că există numai cuvinte minunate”, a declarat Carmen Tănase, cu lacrimi în ochi.

Florin Condurățeanu a murit în brațele băiatului său

Florin Condurățeanu s-a stins din viață în brațele fiului său. Vestea dispariției jurnalistului Florin Condurățeanu a îndurerat pe toată lumea. Anunțul despre moartea lui Florin Condurățeanu a fost făcut de prezentatorul de televiziune Mihai Gâdea.

“Este foarte greu să vă anunț ceea ce urmează. Colegul şi prietenul nostru, unul dintre cei mai minunaţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurăţeanu, a încetat din viaţă. De-a lungul timpului, prin natura meseriei mele, am cunoscut şi lucrat cu foarte mulţi oameni. Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Condurăţeanu. În urmă cu puţin timp am aflat că scumpul nostru coleg şi prieten a intrat în stop cardio-respirator şi cu toţii am sperat ca Florin Condurăţeanu, aşa cum a învins întotdeauna, în profesie, în viaţă, să învingă şi în această seară.

Dar bătălia aceasta, iată, nu a câştigat-o. Ceea ce însă a câștigat a fost bătălia cu întreaga viață. Ne aflăm la finalul unui drum al unui om de un talent, de o generozitate, de o bunătate, cum nu știu câți alți oameni l-ar putea concura vreodată. Florin Condurățeanu este cunoscut de marele public pentru modul în care și-a exercitat profesia. Și-a exercitat-o impecabil. A fost alături de cei mai iubiți români și a reușit să le spună poveștile. A reușit să meargă în domeniul sanitar, de exemplu, cu o talent și cu o vocație rar întâlnită. Florin Condurățeanu, mai mult decât orice însă și-a iubit țara, i-a iubit pe care locuiesc în această țară. A luptat întotdeauna pentru marile valori când acestea erau nedreptățite”, a spus Mihai Gâdea.

citește și...