Elena Merișoreanu, infectată cu COVID-19. ”Nu poți să te joci cu așa ceva”

20.09.2021, 12:53
Elena Merișoreanu, infectată cu COVID-19. ”Nu poți să te joci cu așa ceva”
Elena Merișoreanu, infectată cu COVID-19. ”Nu poți să te joci cu așa ceva”

Cântăreața de muzică populară Elena Merișoreanu este infectată cu noul coronavirus. Artista de folclor se află internată la Institutul ”Matei Balș” din Capirtală. Vedeta a făcut priemele declarații și a explicat cum se simte. ”Nu poți să te joci cu așa ceva”, a explicat binecunoscuta interpretă de muzică populară.

Elena Merișoreanu se vaccinase împotriva coronavirusului cu ambele doze. Artista a explicat, la postul de televiziune Antena 3, cum se simte după ce a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus.

”Sper să mă ajute Dumnezeu să scap cu bine.Nu sunt la Terapie Intensivă, sunt pe salon. Am avut şi o răceală. (…) febră nu am avut, am avut un pic de ameţeală, dureri de cap, tuse. Ieri toată ziua nu am avut gust deloc la mâmncare, nici miros şi am chemat Salvarea aseară, m-a adus aici. Sunt foarte mulţi internaţi, trebuie să luăm mai în serios această boală, pentru că am foarte mulţi colegi care zic că nu e nimic, dar uite că e”, a declarat Elena Merișoreanu, citată de spynews.ro.

Elena Merișoreanu, infectată cu COVID-19. ”E de unde am luat? De la filmări sau de la evenimente”

Elena Merișoreanu a spus și de unde crede că a luat visurul: “E de unde am luat? De la filmări sau de la evenimente, că știți cum e… Toți să te pupe, să facă poze…”.

”Sunt la salon, acum am aflat că și Viorica și Ioniță de la Clejani sunt aici. E o boală parșivă și asta. Deși am făcut Pfizer, amândouă dozele… Am făcut o formă nici foarte agresivă, nici ușoară. Sunt aici, îmi fac perfuzii. E bine sa fiu sub observație. Nu poți să te joci cu asa ceva. E foarte aglomerat, personalul este foarte responsabil… Am chemat salvarea, că nu e glumit”, a mai spus Elena Merișoreanu pentru fanatik.ro.

3.817 cazuri noi de COVID-19 în ultima zi în România

Duminică, 19 septembrie 2021, pe teritoriul României au fost raportate 3.817 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost raportate 58 de decese. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.388. Dintre acestea, 849 sunt internate la terapie intensivă. Din totalul pacienților internați, 201 sunt minori, 183 fiind internați în secții și 18 la terapie intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.388.634 de teste RT-PCR și 2.870.487 de teste rapide antigenice, relatează Hotnews. Pe teritoriul României, 28.127 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.703 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.559 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 350 de persoane.

citește și...