Dr. Virgil Musta: ”Sunt unii care pur și simplu vin, ne anunță că sunt cu covid și pleacă”
Doctorul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, a povestit despre unele situații umitoare legate de pacienții infectați cu coronavirus.
Virgil Musta a povestit despre cazul unor persoane care, deși avea coronavirus, nu au dorit tratament și chiar au refuzat internarea.
„Sunt unii care pur și simplu vin, ne anunță că sunt cu covid și pleacă. Au apărut câteva focare în oraș și se acționează foarte energic pentru izolarea acestor focare, pentru că, dacă se vor extinde, va fi o problemă în zonă. Dacă se pot izola și opri avem speranța că împreună cu populația vom putea ține sub control această pandemie”, a declarat Virgil Musta la Digi24.
„Dacă până acum oamenii ascultau sfaturile noastre, au început să vină să ne solicite tratamentele la comandă, au început să ne amenințe că ne dau în judecată dacă vrem să-i transferăm într-un spital suport, pentru că spitalul nostru e prea plin, sunt comportamente care sunt greu de suportat, care denotă o lipsă de respect față de cadrele medicale”, a adăugat doctorul.
„Da, au fost pacienți care au refuzat tratamentul, pacienți care doresc să plece și, mai nou, sunt pacienți vin să ne anunțe, de parcă ne-ar face în ciudă, că ei sunt covid-pozitiv și că ei nu se internează în spital. Nici nu știu de ce mai vin să ne înștiințeze că sunt pozitiv. Vin cu hârtia de la laborator, spunând că ”și eu sunt pozitiv” și pleacă”, a mai spus Virgil Musta.
Numărul infectărilor crește îngrijorător
Creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu coronavirus în România. În ultimele 24 de ore au fost raportate 637 de cazuri noi pe teritoriul țării noastre.
Marți, 14 iulie 2020, în România au fost înregistrate 637 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Bilanțul cazurilor de coronavirus pe teritoriul țării noastre a ajuns la 33.585.
În ultimele 24 de ore, au fost făcute 14.237 de teste. De asemenea, în ultima zi au fost raportate 30 de decese din cauza COVID-19.
Până astăzi, au decedat 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste pentru coronavirus.