Dezvăluiri din trecutul lui Connect-R. ”Deja începusem să mă îngrijorez că el niciodată nu întârzia”
Mama lui Connect-R a povestit amănunte mai puțin cunoscute din viața acestuia.
Mama lui Coonect-R a povestit cum a adus artistul primii săi bani acasă. „Am fost sprijinul lui până s-a lansat. (…) E ceva care și acum mă emoționează și nu o să uit niciodată. Eu intram la ora 06:00 la serviciu și mă trezeam de la 03:00. Stăteam în bucătărie și-l așteptam. Deja începusem să mă îngrijorez că el niciodată nu întârzia. A apărut și eram foarte supărată să-l cert și el zice: „Mama, ăștia sunt primii mei bani din cântare. Pe ăștia ție ți-i dau”. M-a bufnit plânsul atunci”, a declarat aceasta la o emisiune de televiziune, potrivit spynews.ro.
De altfel, Connect-R povestea că momentul în care a fost foarte mândru a fost cel în care a putut să le cumpere o locuință părinților săi, după ce casa în care locuiau a fost revendicată. „Momentul în care am fost cel mai mândru de mine a fost atunci când casa alor mei la care mama ținea foarte mult a fost revendicată. Au rămas practic fără casă, trebuia să eliberăm acolo și m-am dus cu mama mea și am golit tot contul și am luat casă tot în Piața 1 Mai. Atunci m-am simțit cel mai bine. Primul apartament al meu e luat de mama mea”, spunea artistul.
Connect-R a vândut ziare înainte de a fi celebru
Connect-R este astăzi un artist cunoscut pe scena muzicală din țara noastră. În plan personal, Connect-R a fost căsătorită cu cântăreața Misha. Din mariajul lor a rezultat o fetiță care se numește Maya, de care se ocupă amândoi.
Însă, cu ani în urmă, Connect-R a vândut ziare pentru a face rost de bani.
”Dimineața la 4 îmi luam ziarele. Am fost ”ziarist”, am fost om de presă! Am vândut ziare trei ani și ceva, aproape 4 ani, în intersecție. În același timp aveam clip pe Atomic TV cu Racla. Am vândut ziare, eram profesionist, serios. Doamne, ce flow aveam! Eram pe flow și oamenilor le era drag de mine. Pe jumătate de cap aveam dreaduri și jumătate era desfăcut. Cu ochelari de soare, geacă, bocanci. Era mega fresh! Aveam un talent… Jur că iubeam ce făceam!”, a mărturisit artistul în urmă cu ceva timp.