Dezvăluiri din mariajul Dianei cu omul de afaceri Dan Șucu. ”Tot ce am mai scump pe lume am primit de la soţul meu”

10.04.2021, 16:12
Dezvăluiri din mariajul Dianei cu omul de afaceri Dan Șucu. ”Tot ce am mai scump pe lume am primit de la soţul meu”
Dezvăluiri din mariajul Dianei cu omul de afaceri San Șucu. ”Tot ce am mai scump pe lume am primit de la soţul meu”
Diana Șucu a făcut dezvăluiri din mariajul său cu omul de afaceri Dan Șucu.Dan Șucu, în vârstă de 59 de ani, s-a alăturat celui de-al doilea sezon al emisiunii “Imperiul Leilor”, carea început de miercuri, 10 februarie, la Pro TV. În plan personal, Dan Șucu este căsătorit cu fosta prezentatoare de televiziune Diana Șucu, împreună cu care are doi băieți. Acesta a dat detalii depre relația cu partenerul ei de viață în cadrul unui interviu pentru okmagazine.ro.

“Din punctul meu de vedere, iubirea ne poate ţine împreună, însă doar atracţia face ca relaţia sa nu devină monotonă şi banală. Cred că este important ca omul de lângă tine să se simtă apreciat, iubit, respectat, să nu uităm să ne spunem „Mulţumesc“ pentru că existăm unul în viaţa celuilalt, să nu uităm să ne facem declaraţii de dragoste… Mie şi astăzi mi-e dor de Dan tot timpul, ca în prima perioadă a poveştii noastre, vorbim foarte mult la telefon în timpul zilei, chiar şi atunci când are zile mai complicate şi stă în şedinţe de dimineaţa până seara. Noi râdem, vorbim, ne împărtăşim gândurile, sentimentele cele mai profunde, îmi plac serile în care, după ce culcăm băieţii, ne povestim ce a făcut fiecare peste zi, îmi place să-l îngrijesc, să-l bibilesc ca pe un copil. Ne-am modelat unul după celălalt. Îmi place tare mult că Dan îşi exprimă trăirile, sentimentele, stările. Îmi place când îmi spune în fiecare dimineaţă „Te iubesc“! Tot ce am mai scump pe lume am primit de la soţul meu”, a declarat Diana Șucu pentru sursa mai sus-menționată.

Ce spune Diana Șucu despre copiii săi

Diana Șucu a oferit detalii și despre cei doi băieți pe care îi are cu Dan Șucu – Dani și Andrei.

“Dani este foarte bun la matematică şi, în general, la tot ceea ce ţine de logică, îl moşteneşte pe tatăl lui. Şi Andrei este bun la matematică şi este extrem de spontan şi volubil ca mama lui. Eu sunt mama-cloşcă, deşi încerc să mă autoeduc şi cred că o să fiu o soacră atentă la nurorile ei. Dan este un tată implicat, cald şi foarte atent în ceea ce priveşte familia”, a explicat aceasta.

Diana Șucu și-a amintit și de perioada în care lucra în televiziune: “Munca în televiziune, în presă în general, îţi mănâncă mult timp. Am lucrat 13 ani în televiziune, iar programul meu era destul de solicitant. Am avut perioade când prezentam şi trei jurnale pe zi. Atunci când au apărut copiii, mi-am dorit să îmi dedic viaţa familiei mele. Sunt o mamă foarte responsabilă şi mă gândesc la educaţia copiilor mei şi la relaţia cu soţul meu mai mult decât s-ar crede. Ei sunt viaţa mea”.

 

citește și...