Decizia radicală luată de fiica adoptivă a Stelei Popescu în legătura cu casa regretatei actrițe: „Nu se poate face aşa ceva”
Au trecut 5 ani ani de la moartea Stelei Popescu. Celebra actriță, în vârstă de 81 de ani, s-a stins din viață pe 24 noiembrie 2017, după ce a suferit un stop cardiac. Fiica adoptivă a acesteia, Doina Maximilian, a fost cea care a descoperit-o căzută în holul casei în care locuia singură. Deși au trecut atâția ani de la decesul artistei, singura ei moștenitoare tot nu a găsit o rezolvare cu locuința sa.
Doina Maximilian a mărturisit de curând că vila Stelei Popescu nu va fi transformată în muzeu. Femeia a declarat că acest lucru nu este posibil pentru că locuința nu are deschidere direct la stradă, iar vecinii ar fi deranjați de gălăgia produsă de vizitatori.
Casa Stelei Popescu nu va fi transformată în muzeu
„Pentru mine și pentru cei care cunosc cu adevărat chestiunea nu se pune problema unei Case Memoriale Stela Popescu. Fiindcă acolo unde a locuit în ultimii ani nu se poate face așa ceva.
Nu are ieșire direct la stradă, în primul rând, casa fiind legată de strada principală de o curte lungă și îngustă. Pe de altă parte, în aceeași casă mai locuiesc și azi alte zece familii, care nu au fost niciodată de acord cu așa ceva. Cine-și dorește un haos permanent la el acasă? Îi înțeleg perfect pe vecini!”, a declarat Doina Maximilian pentru Impact.ro.
Fiica adoptivă, acuzată că nu trece pe la mormântul actriței
Dan Puican, fostul soț al Stelei Popescu, a răbufnit la adresa fiicei actriței, Doina Maximilian! Bărbatul a mărturisit, fără rețineri, că aceasta nu respectă deloc memoria regretatei actrițe. Se pare că mormântul ei a fost lăsat în paragină.
„După părerea mea, este sarcina Doinei să facă curățenie, la mormânt. Stela i-a lăsat atâta avere: trei case în București, o casă la mare și un bloc de trei etaje.