Decizia luată de Cristina Spătar din cauza situației financiare. ”Deja face demersurile necesare”

11.10.2021, 14:54
Decizia luată de Cristina Spătar din cauza situației financiare. ”Deja face demersurile necesare”
Decizia luată de Cristina Spătar din cauza situației financiare. ”Deja face demersurile necesare”

Cântăreața Cristina Spătar, în vârstă de 49 de ani, ia în calcul tot mai mult posibilitatea să părăsească țara din cauza problemelor financiare provocate de lipsa concertelor din această perioadă. Aceasta ar vrea să se mute în Anglia. ”Deja face demersurile necesare”, au declarat surse din apropierea vedetei.

Cristina Spătar s-ar gândi serios să se mute din țară din cauza problemelor financiare. Potrivit click.ro, artista ar vrea să se mute în Anglia.

De altfel, în această perioadă, Cristina Spăatr se află la Londra.

Decizia luată de Cristina Spătar din cauza situației financiare. ”Are pe cineva în Anglia care o va ajuta”

“Toți artiștii o duc rău. Nu știu ce se va întâmpla de acum încolo, vom vedea. Cristina este una dintre persoanele care se află în această situație ingrată. Și anul trecut a fost greu, acum la fel, a cântărit foarte bine lucrurile și a decis să plece din țară. Are pe cineva în Anglia care o va ajuta și deja face demersurile necesare. Nu știm cât de repede sau cât de târziu se va întâmpla, cert este că ea este foarte hotărâtă și deja merge acolo să se intereseze”, a dezvăluit un apropiat al cântăreței pentru sursa mai sus-menționată.

“Cristina a plecat joi și va sta câteva zile. Are niște aproiați aici care vor să o ajute. Ea este o persoană creativă, ar putea avea oportunitatea unui loc de muncă frumos și bine plătit. În imobiliare sunt căutate persoane”, a mai spus sursa respectivă.

Cristina Spătar are doi copii

Cristina Spătar a fost căsătorită cu Alin Ionescu. Din mariajul celor doi au rezultat doi copii, Aida și Albert.  Cristina Spătar a avut o relație cu Tiberiu Vărzaru, în vârstă de 26 de ani. Tiberiu Vărzaru și Cristina Spătar și-au început relația încă din vara lui 2016, la câteva luni de la divorțul vedetei. Cristina Spătar a povestit, la postul de televiziune Antena Stars, prin ce tratamente chinuitoare a trecut înainte de a deveni mamă.

Cred că Dumnezeu, cum să spun eu, a avut pentru mine șansa asta și mă bucur mult, mult de tot că am reușit să îmi îndeplinesc visul. După moartea mamei mele, cel mai mare vis al meu a fost să devin mamă și când cei din Germania mi-au spus că nu pot deveni mamă decât cu ajutorul fertilizării, a fost un șoc. Nu aș fi putut deveni niciodată mamă fără fertilizare in vitro”, a declarat Cristina Spătar.

Artista a făcut nouă fertilizări in vitro. „Am făcut nouă fertilizări. Inclusiv doctorița mea mi-a spus că sunt foarte ambițioasă. Cine a trecut prin așa ceva, știe ce înseamnă. E foarte solicitant psihic. Te deformează, dacă vrei. Unele se îngrașă, altele slăbesc, unele capătă celulită. Hormonii aceia mi-au făcut cadou o mare celulită, dar nu m-a interesat la momentul respectiv. Mi-a fost foarte greu în perioada în care am născut. Într-adevăr, a existat depresie după nașterea copiilor, depresie specifică perioadei. După aceea a fost o perioadă foarte dureroasă puțin înainte de divorț și după divorț”, a mai mărturisit vedeta.

citește și...