De la ce a pornit tot scandalul dintre Bogdan Mocanu și Andra Voloș! Fosta concurentă de la Puterea Dragostei îl amenință cu Poliția

21.08.2021, 14:12
De la ce a pornit tot scandalul dintre Bogdan Mocanu și Andra Voloș! Fosta concurentă de la Puterea Dragostei îl amenință cu Poliția

S-au iubit cu patimă, dar au ajuns să se certe ca la ușa cortului! Este vorba despre Bogdan Mocanu și Andra Voloș, foștii concurenți de la Puterea Dragostei. Cei doi se află în prezent în mijlocul unui scandal de proporții.

Andra Voloș a dezvăluit publice conversațiile telefonice cu Bogdan Mocanu, în care acesta o înjura de mama focului. Fosta concurentă de la Puterea Dragostei a dezvăluit că va apela la Poliție.

De la ce a pornit tot scandalul dintre Bogdan Mocanu și Andra Voloș!

Se pare că Bogdan Mocanu a sunat-o noaptea pe fosta sa parteneră, pe care o acuză că o imită pe actuala lui iubită. Tânărul nu s-a putut abține și i-a aruncat cuvinte grele Andrei Voloș.

”Deci, chiar sunt șocată. Îmi vine și să râd și să plâng în același moment. Nu am cuvinte, am ținut să pun asta pe story pentru că mi s-a întâmplat acum o jumatate de oră, eram cu prietenii în oras și i-am spus Cristinei, prietenei mele românce sa înregistreze. Nu a înțeles ce se întâmplă, i-am zis ”te rog frumos” scoate telefonul pentru că sunt injurată, amenințată în ultimul hal.

O să mă calmez și o sa revin cu alte story-uri pentru că nu înțeleg ce se întâmplă. Am și alte înregistrări în telefon, pe care nu vreau să le public și nu vreau să vorbesc despre ele aici, pentru ca nu vreau să creez un scandal, nu trăiesc din scandaluri”, a fost mesajul tinerei pe rețelele de socializare.

În schimb, Bogdan Mocanu are altă versiune. Fostul concurent de la Puterea Dragostei a povestit pas cu pas de la ce a pornit ultimul scandal cu Andra Voloș. El a dezvăluit că a fost scos din minți de fosta lui parteneră.

Cum se apără Bogdan Mocanu

”Am ajuns la saturație, am stat prea mult în umbră și am observat apropourile pe care le-a tot bătut la mine, la relația mea, la soția mea. Și am reacționat, nu am mai putut. Nu am comentat niciodată nimic la ce apropouri a bătut ea, până când am văzut că se apropie prea mult de zona asta de relație. Tot am mai postat poze cu mine și soția mea și mi-a trimis lumea story în care ea ne imita, batjocorea story-urile pe care le făceam eu. Atâta timp cât intervine în actuala mea relație și încearcă să îmi distrugă liniștea din casa mea, o percep ca pe o inamică, oricare ar fi, devine dușmanul meu. Când am lansat piesa cu Jador se filma și comenta versurile pe care le cântam eu și tot felul de băgări în seamă proaste”, a spus Bogdan Mocanu la Antena Stars.

Bogdan Mocanu a recunoscut că a înjurat-o pe Andra Voloș, însă s-a apărat, mărturisind că orice om răbufnește.

”Nu regret că m-a văzut lumea înjurând, că toți cedăm, dacă am ajuns în starea aia probabil am avut un motiv foarte întemeiat. Ce regret, de fapt, este că lume crede că mai am treburi nerezolvate cu ea, că aș mai avea frustrări, mustrări de conștiință. Este total neadevărat! Motivul pentru care am sunat-o a fost strict pentru a-mi proteja relația mea. Eu sunt cel mai pașnic om, mă enervez foarte greu. Nu aș vorbi niciodată pe nimeni de rău, dar atâta timp cât tu te apropii de zona aia, de casa mea, devii dușmanul meu și gesturile la care pot recurge te pot speria”, a mai adăugat Bogdan Mocanu.

 

citește și...