De ce nu se căsătorește Cristina Cioran cu iubitul ei. ”El vrea, mi-a propus chiar înainte de a rămâne însărcinată”
Cristina Cioran, în vârstă de 44 de ani, formează un cuplu cu Alexandru Dobrescu, împreună cu care are o fetiță, Ema. Actrița și partenerul ei de viață nu sunt căsătoriți. vedeta a explicat care este motivul pentru care nu s-a măritat cu tatăl fetiței ei. ”El vrea, mi-a propus chiar înainte de a rămâne însărcinată”, a spus aceasta.
Actrița Cristina Cioran și partenerul ei de viață, Alexandru Dobrescu, au devenit părinți pentru prima oară în data de 18 iulie. Vedeta a născut prematur o fetiță. Micuța Ema a venit pe lume la 29 de săptămâni. Cristina Cioran a fost externată, dar micuța sa a rămas în spital. Fetița sa a fost externată, după aproape două luni.
Cristina Cioran și Alexandru Dobrescu nu sunt căsătoriți. vedeta a explicat, pentru playtech.ro, care este motivul pentru care ea și partenerul de viață nu și-au oficializat relația.
De ce nu se căsătorește Cristina Cioran cu iubitul ei. ”O relație nu-i musai să fie oficializată prin acte”
”Ne mai gândim, eu nu sunt adepta unei căsătorii, așa că nu cred că se va întâmpla acest lucru prea curând. Am un target, o altă viziune despre faptul că o relație nu-i musai să fie oficializată prin acte. Important este cum ne înțelegem. În plus, avem ceva ce ne leagă oricum pe toată viața. El vrea, mi-a propus chiar înainte de a rămâne însărcinată”, a declarat Cristina Cioran.
Cum Cristina Ciooran și partenerul său de viață nu sunt căsătoriți, fetița lor poartă în acte numele de familie al tatălui. „Nu am vrut să il dau și pe al meu, nu avea rost”, a mai dezvăluit Cristina Cioran pentru sursa mai sus-menționată.
Cei doi au vrut să o creștineze pe Ema în luna noiembrie a acestui an, însă au amânat evenimentul pentru primăvara anului viitor: ”Pe frigul ăsta e exclus să o botezăm. Așteptăm până în primăvară”.