De ce nu o mai expune Adelina Pestrițu pe fiica ei în mediul online. ”Este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimii câțiva ani de viață”

03.11.2021, 16:37
De ce nu o mai expune Adelina Pestrițu pe fiica ei în mediul online. ”Este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimii câțiva ani de viață”
De ce nu o mai expune Adelina Pestrițu pe fiica ei în mediul online. ”Este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimii câțiva ani de viață”

Adelina Pestrițu, în vârstă de 34 de ani, a explicat care a fost motivul pentru care a hotărât, în ultima perioadă de timp, să nu o mai expună pe Zenaida, fiica ei și a lui Virgil Șteblea, în mediul online. ”Este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimii câțiva ani de viață”, a declarat Adelina pestrițu în cadrul unui interviu.

Adelina Pestrițu a fost asistentă de televizune, iar acum este influencer și se bucură de mare succes în mediul online. În ceea ce privește viața personală, aceasta a fost căsătorită de două ori. Primul mariaj al vedetei a fost cu Liviu Vârciu.  Din anul 2019, Adelina Pestrițu este căsătorită cu Virgil Șteblea, alături de care are o fiică, Zenaida Maria. Cuplul a aniversat pe 20 iulie 2021 doi ani de la cununia religioasă. În data de 3 august 2021, fiica celor doi, Zenaida, a împlinit trei ani.

În ultima perioadă de timp, Adelina Pestrițu a luat decizia de a nu mai publica în mediul online fotografii cu fiica sa și a lui Virgil Șteblea și de a închide contul de Instagram pe care îl făcuse pentru aceasta. Vedeta a explicat, pentru revista Viva, de ce a luat această hotărâre.

De ce nu o mai expune Adelina Pestrițu pe fiica ei în mediul online. ”Când ea va decide că-și dorește asta, o vom susține cu multă dragoste”

”Cred că este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimii câțiva ani de viață, după ce m-am consultat și cu Virgil. Știu că, într-o lume în care rețelele de socializare au devenit spațiul comun unde găsim de la tipsuri, lifestyle, fashion până la momente personale sau care ar trebui să rămână personale, intimitatea este cel mai de preț accesoriu pe care îl putem avea sau oferi celor dragi nouă. Încă e mică și am realizat că este prematur să activeze în viața virtuală după ce s-a întâmplat deja într-o oarecare măsură atunci când s-a născut. Dar niciodată nu e prea târziu să îndreptăm lucrurile. Când ea va decide că-și dorește asta, o vom susține cu multă dragoste, dar până atunci o să-i respectăm viața personală și dreptul la decizie pe care într-o bună zi îl va stăpâni și și-l va însuși pe deplin. Expunerea are partea ei frumoasă, dar toate la timpul lor”, a spus Adelina Pestrițu.

Vedeta a vorbit și despre rolul de mămică: ”Sunt extrem de atentă să îmi cresc copilul cu un psihic sănătos, fiindcă am văzut mulți oameni ce păreau împliniți, pentru că aveau posibilități materiale, dar care de fapt erau nefericiți sau lipsiți de visuri și de țeluri personale. Îmi doresc să reușesc să o fac să înțeleagă că sănătatea ei psihică și emoțională trebuie să fie primordială pe lista ei de dorințe. Apoi vin toate de la sine. Nu-mi fac griji. Este un copil cu personalitate, foarte înțelept și perspicace, chiar dacă abia a împlinit 3 ani. Zilnic mă surprinde”.

citește și...