Daniela Crudu a mai fost agresată de un fost iubit. ”O bătea, îi stingea țigări pe față”
Croatul cu care forma un cuplu nu este singurul bărbat din viața Danielei Crudu care a fost agresiv cu ea. Aceasta a avut probleme și în perioada în care forma un cuplu cu fotbalistul Mihai Costea.
”Când vezi că ea suferă și că ei îi este frică de Mihai Costea o înțelegi. Nu te mai gândești la contract sau la alte lucruri. Costea era de o gelozie oarbă. O bătea, îi stingea țigări pe față și vorbea non stop cu el la telefon. O punea să își filmeze mașina când pleca de la emisie să vadă că e singură”, povestea un coleg de televiziune cu Daniela Crudu, în urmă cu câțiva ani, potrivit viva.ro.
Relația dintre Daniela Crudu și Mihai Costea a ajuns la final în anul 2012. Cristi Brancu relata la acea vreme un incident dintre cei doi:
”Aseară, Daniela Crudu plângea de sărea rochia pe ea în culise. Sincer, nu sunt fanul dânsei, așa că nu m-am uitat ce și cum. Alți prieteni au auzit însă cum povestea ea colegilor ei de emisiune că s-a certat cu Costea, iar acesta i-a aruncat o țigară în față, de unde și arsura de sub ochi, vizibilă la emisiunea lui Dan Capatos de aseară. Dacă e adevărat – întrebarea este, domnule Gigi Becali, ce cauta Mihai Costea cu țigara în mâna? Și ce vă spune reacția asta?”.
Și Gigi Becali a reacționat după ce s-a aflat despre episoadele de violență ale lui Mihai Costea față de Daniela Crudu.
”Eu nu am ştiut. Eu nu admit aşa ceva. Ăsta e comportament de animal. Trebuia să se ducă la poliţie şi să-l aresteze. Dar cine e el să stingă ţigara pe faţa cuiva? Cine face aşa ceva trebuie să meargă la puşcărie. Asta nu e iubire, e iubire de om handicapat. Trebuie trimis la balamuc”, declara Gigi Becali.