Cum se mai simte soprana Maria Macsim Nicoară! Ce spun medicii despre starea ei de sănătate

08.06.2020, 11:22
Cum se mai simte soprana Maria Macsim Nicoară! Ce spun medicii despre starea ei de sănătate
Maria Macsim Nicoară a ieșit din comă și se mișcă 

Noi detalii despre starea de sănătate a sopranei Maria Macsim Nicoară! Artista Operei Naționale din Iași a ieșit din comă, dar starea ei este în continuare gravă. Femeia este internată la spitalul de Neurochirurgie din Iași de aproape o lună, după ce ar fi căzut pe scări, în casă.

Maria Macsim Nicoară, în vârstă de 52 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, pe 10 mai, după ce a agonizat mai bine de 8 ore în propria locuință. Soțul ei, pianistul Codrin Nicoară, a declarat că aceasta a suferit un accident casnic.

Din fericire, solista dă semne că și-ar reveni și face mici progrese. Anchetatorii speră că, atunci când își va reveni, să spună dacă a fost împinsă pe scări sau a căzut din vina ei.

Maria Macsim Nicoară a ieșit din comă și se mișcă

Medicii susțin că pacienta se mișcă și este semi-conștientă, dar va avea nevoie de o lungă perioadă de recuperare. Potrivit Click!, Maria Macsim Nicoară este în continuare la terapie intensivă și monitorizată în permanență. În plus, doctorii i-au administrat tratamente moderne.

‘Este greu de spus ce se va întâmpla. Este la Terapie Intensivă, unde este evaluată în permanență motor, neurologic și psihic. I se recoltează analize în fiecare zi. În același timp se au în vedere și celelalte traumatisme pe care le-a prezentat la internare’, au mărturisit surse din apropierea ei pentru Click!

Mai mult de atât, informațiile conform cărora Maria Macsim Nicioară nu va mai putea vorbi niciodată nu sunt susținute de doctori în acest moment.

Ce spun medicii despre recuperarea solistei

‘Tratamentul este de lungă durată. Nu numai recuperarea neuro-motorie trebuie luată în considerare ci și cea cognitivă. Traumatismul este însă extrem de sever și este încă prematur să se facă un prognostic în acest sens’, au declarat medicii pentru sursa citată mai sus.

Maria Macsim Nicoară a suferit un traumatism cranio-cerebral după ce a căzut pe scări. Acum, procurorii din Iași au deschis un dosar in rem pentru tentativă de omor.

Soțul ei este principalul suspect în acest caz! Se pare că bărbatul i-ar fi dat un termen limită ca să părăsească locuința din Aroneanu: vara aceasta. Maria Macsim Nicoară nu ar fi dorit să facă acest lucru și suferea enorm.

‘Ea se temea să o ia de la capăt, să renunțe la tot. Ea a făcut foarte multe lucruri în casă, din banii ei. A mai trecut o dată printr-o relație din care a plecat cu mâinile în buzunar. Nu voia să se întâmple asta din nou și de aceea a ținut să rămână lângă Nicoară’, a dezvăluit una dintre colegele Mariei Macsim Nicoară pentru jurnaliștii de la bzi.ro.

citește și...