Cum petrece Dan Negru de Crăciun. ”Așa a fost dintotdeauna și pandemia nu ne-a schimbat obiceiurile”

14.12.2020, 10:49
Cum petrece Dan Negru de Crăciun. ”Așa a fost dintotdeauna și pandemia nu ne-a schimbat obiceiurile”
Cum petrece Dan Negru de Crăciun. ”Așa a fost dintotdeauna și pandemia nu ne-a schimbat obiceiurile”

Prezentatorul de televiziune Dan Negru și-a petrecut dintotdeauna Crăciunul alături de familie. Așa se va întâmpla și anul acesta.

”Anul acesta e ca de obicei. Acasă, cu ai mei. Așa a fost dintotdeauna și pandemia nu ne-a schimbat obiceiurile. Casa mea de fapt e la Timișoara și de vreo 20 de ani am venit în delegație la București, de unde n-am mai plecat acasă. Aștept și momentul ăsta, al întoarcerii acasă. Până atunci, petrecem Crăciunul când la Timișoara, când în București. Dar, acasă”, a mărturisit Dan Negru pentru click.ro.

Prezentatorul de televiziune a mai mărturisit că este gurmand și îi plac la nebunie preparatele tradiționale de Crăciun. ”Contează mult cine e la masă și nu neapărat ce e pe masă. Dacă sunt ai mei la masă, suntem toți. E totul bine. Da, sunt un mare gurmand, chiar dacă nu se vede. Am arderi bune și am făcut mult sport în viața mea, probabil asta mă ajută să nu pun kilogramele de la mesele copioase. Sunt gurmand. De obicei, tăiem porcul acasă la socrii mei, la Ineu, sau acasă în satul bunicilor mei, la Bobda, aproape de Timișoara. Și ritualul tăierii porcului îl știu de când eram eu mic și îl dau mai departe. Când eram mic, când mă trezeam, porcul era deja tăiat. Acum, când copiii mei se trezesc, porcul e deja tranșat. Îmi plac obiceiurile care se transmit din generații. Crăciunul e cel mai bun motiv”, a mai spus el.

Dan Negru este căsătorit și are doi copii


Dan Negru este căsătorit de foarte mulți ani cu Codruța, care este medic stomatolog. Aceștia au împreună doi copii – Bogdan și Dara.

Prezentatorul a făcut declarații despre mariajul său într-un interviu pentru okmagazine.ro.

”Divorţurile n-au existat în familile noastre. Părinţii mei, bunicii mei, unchii şi mătuşile mele nu am avut niciun divorţ în familie. Familia Codruţei, de asemenea. Părinţii ei, bunicii, toţi au trăit şi trăiesc împreună. Părinţii mei au fost deportaţi în Bărăgan vreme de cinci ani, în condiţii inumane, zilnic aproape de moarte, aşa că povestea cu virusul e o nimica toată pe lângă ce au trăit ei, zilnic, la graniţa morţii.Dacă au reuşit să supravieţuiască şi să reziste în condiţii cumplite împreună, de ce n-am face-o noi în vremuri atât de uşoare. Faptul că Codruţa e medic şi eu am alt job ne-a ajutat. Cunosc multe cazuri în care ambii parteneri au aceeaşi meserie. E greu şi adeseori plictisitor”, a spus Dan Negru.

citește și...