Cum își petrece Monica Anghel vara. ”Am niște obiective foarte clare”

28.07.2020, 15:59
Cum își petrece Monica Anghel vara. ”Am niște obiective foarte clare”
Cum își petrece Monica Anghel vara. ”Am niște obiective foarte clare”

Cântăreața Monica Anghel are planuri foarte stabilite pentru această vară. Artista a dezvăluit ce și-a propus să facă.

Monica Anghel, în vârstă de 49 de ani, a mărturisit că plănuiește să-și petreacă vara alături de familia sa și să se distreze alături de fiul ei, Aviv, pe care îl are din mariajul cu Marian Caraivan. Artista intenționează să meargă în diverse excursii cu băiatul său, dar și să stea la conacul familiei.

”Eu în vara aceasta am niște obiective foarte clare. O să petrec mult timp cu băiețelul meu. O să mergem să vedem urșii de la rezervația de urși de la Zărnești. O să mă duc cu el prin păduri, o să mergem la echitație, o să adunăm șopârle, o să mergem să facem trasee prin copaci, o să mergem să ne cățărăm, o să mergem la noi la conac”, a declarat Monica Anghel, potrivit a1.ro.

Fiul Monicăi Anghel, alături de tatăl vedetei 

Monica Anghel și familia sa au pensiune în Argeș

Cântăreața Monica Anghel are o pensiune cu opt camere în Argeș, împreună cu familia sa. Vedeta deține, din anul 2015, conacul Sfânta Elena, în satul Bratia, din județul Argeș. Acolo a locuit Monica Anghel pe durata izolării din cauza pandemiei de coronavbirus, alături de familia sa.

“Am stat pe timp de pandemie la pensiunea noastră, ”Conacul Sfânta Elena”, din Argeş, undeva lângă Câmpulung Muscel. Pe bunica, mama mamei, o chema Elena, acest conac l-am terminat dintr-o moştenire de la ea, pe care am vândut-o. Şi, nu întâmplător este acolo, pentru că bunicul era din Argeş. Acolo am muncit fizic, mi-a făcut plăcere, am făcut multe jardiniere din paleţi ajustaţi cu drujba”, a explicat artista într-un  interviu recent.

La pensiunea Monicăi Anghel, turiștii beneficiază de tot confortul. Conacul respectiv are opt camere duble, cu baie proprie, TV, internet și alte dotări. Camerele costă, în funcţie de mărime, între 250 şi 280 de lei.

 

citește și...