Cum își câștigă Fuego banii în pandemie. Artistul s-a reprofilat. „Mi-a fost foarte greu”

30.11.2021, 18:20
Cum își câștigă Fuego banii în pandemie. Artistul s-a reprofilat. „Mi-a fost foarte greu”
Confesiunea lui Fuego: ”Mi-e și acum greu să mă obișnuiesc cu teama, cu nesiguranța, cu faptul că nu pot fi în mijlocul oamenilor”

Paul Surugiu, cunoscut cu numele de scenă Fuego, a vorbit la emisiunea Vorbeste Lumea despre provocările din pandemie și proiectele pe care le are în desfășurare.

Pus în fața situației de a rămâne fără concerte, în perioada pandemiei, artistul s-a văzut nevoit să își suplimenteze veniturile. Chiar dacă mărturisește că i-a fost greu să se adapteze noii situații, artistul a reușit să se descopere pe el însuși și o veche pasiune de-a sa.

Cum își suplimentează artistul veniturile

Artistul a reînceput să picteze, reușind, astfel, să vândă câteva tablorui și să câștige niște bani în plus.

„Mi-a fost foarte greu, dar m-am regăsit pe mine, am pictat. Am pictat foarte mult și asta mi-a făcut bine. Cu siguranță tuturor ne-a fost greu și încă ne este”, a declarat Fuego la „Vorbește lumea”.

Mai mult, artistul spune că luna sărbătorilor este una prolifică pentru artiști, iar în perioada următoare va cânta în fața fanilor.Solistul spune că de pe 10 decembrie va avea concerte aproape zilnic.

Fuego reia spectacolele

„Avem și vești bune! S-a mai dat drumul la concerte, eu intru acum într-un turneu. Începând de pe 10 decembrie, am concerte aproape zilnic. Eu sunt asociat cu perioada Crăciun. Am concerte nu numai la nivel național, ci și internațional pentru comunitățile de români din străinătate, care vor să se simtă ca acasă, deși sunt departe”, a mai spus Fuego.

citește și...