Cum este Horia Tecău dincolo de terenul de tenis. Ce spun prietenii despre el

13.09.2021, 14:23
Cum este Horia Tecău dincolo de terenul de tenis. Ce spun prietenii despre el
Cum este Horia Tecău dincolo de terenul de tenis. Ce spun prietenii despre el

Jucătorul de tenis Horia Tecău, în vârstă de 36 de ani, a făcut dezvăluiri în cadrul unuii intervi. Printre altele, sportivul a mărturisit ce spun prietenii săi despre el. ”Prietenii îmi spun că se pot baza pe mine, ceea ce mă bucură foarte mult. Consider că tot ceea ce oferim celor din jur se întoarce către noi înzecit ”, a explicat Horia Tecău.

Horia Tecău este unul dintre cei mai titrați jucători din tenis din România. Sportivul a făcut dezvăluiri despre viața sa într-un interviu pentru revista Unica. ”Provocările prin care am trecut mi-au arătat tot timpul unde mai am de lucrat, pe toate planurile. Sportul m-a învățat încă de mic ce înseamnă pasiunea, disciplina, încrederea, răbdarea, munca în echipă. Sportul are, în general, o dinamică prin care oportunitățile de dezvoltare sunt prezente tot timpul”, a spus acesta.

Horia Tecău a explicat  și cum îl percep prietenii săi dincolo de terenul de tenis, dar și la cine apelează atunci când are momente de cumpănă.

Cum este Horia Tecău dincolo de terenul de tenis. ”Persoanele din jurul meu apreciază la mine faptul că gestionez problemele cu diplomație și calm”

”Prietenii îmi spun că se pot baza pe mine, ceea ce mă bucură foarte mult. Consider că tot ceea ce oferim celor din jur din atenția, abilitățile sau posesiile noastre se întoarce către noi înzecit, în forme pe care nu le putem bănui. Persoanele din jurul meu apreciază la mine faptul că gestionez problemele cu diplomație și calm, chiar și când apar situații mai delicate. Încerc să merg dincolo de aparențe, să văd esența din oameni și din lucruri”, a declarat Horia Tecău.

În ceea ce privește persoanele la care apelează atunci când trece prin momente mai puțin plăcute, jucătorul de tenis a explicat: ”În funcție de moment, familia și prietenii apropiați. Cei care știu mereu să spună „sunt alături de tine”, „cred în tine”, prin cuvinte sau o îmbrățișare”.

FOTO: Hepta

citește și...